Direcția de Sănătate Publică Botoșani a anunţat că cele 4.000 de tichete de masă care au fost alocate pentru distribuire prin centrele de vaccinare persoanelor care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare au fost deja epuizate. În acest context DSP Botoșani a cerut suplimentarea fondurilor pentru aceste tichete.
Botoșănenii vaccinați cu schema completă (adică a doua doză cu Pfizer, Moderna, Astra Zeneca și unica doză cu Janssen) vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidență operat.