Magistraţii Tribunalului Botoșani au dispus, astăzi (n.r. – 19 octombrie a.c.), eliberarea condiționată a fostului primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, care executa în Penitenciarul Botoșani o condamnare de cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Întrucât decizia este definitivă, fostul edil a părăsit unitatea de detenție, chiar în cursul zilei de astăzi. Inițial, Judecătoria Botoșani dispusese din 30 iulie a.c. punerea în libertate, dar procurorii s-au opus și au făcut contestație. Așa se face că Gheorghe Nichita a mai stat în pușcărie încă două luni și trei săptămâni. Astăzi, însă, magistrații Tribunalului au respins acțiunea procurorilor și au menținut decizia instanței de fond. „Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 714 din 30 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. 6328/193/2021 al Judecătoriei Botoşani. Cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în hotărârea Tribunalului. Imediat ce hotărârea a fost comunicată Penitenciarului Botoșani, Gheorghe Nichita a fost eliberat.
Gheorghe Nichita a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la cinci ani de închisoare cu executare, fiind acuzat că a cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iași. Închis pe 5 august 2020, fostul primar a fost condamnat o lună mai târziu și de Tribunalului Iași la cinci ani și două luni de detenție într-un alt dosar, însă această ultimă condamnare nu este definitivă, procesul fiind pe rolul Curții de Apel Iași.
Eliberarea condiționată a venit după o adevărată confruntare între procurori și avocați. Inițial, Judecătoria Botoșani a dispus eliberarea lui pe 30 iulie a.c., dar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani s-au opus considerând că fostul edil nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de vechiul Cod penal pentru a ieși din pușcărie, făcându-se trimitere inclusiv la o serie de decizii ale Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și a Curții Europene a Dreptului Omului, potrivit cărora liberarea condiționată nu este obligatorie, ci facultativă. „Instanța de judecată trebuie să țină cont, la aprecierea oportunității liberării condiționate, și de gravitatea infracțiunii săvârșite. Astfel, este adevărat că gravitatea faptei a fost avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, dar trebuie luată în considerare și la liberarea condiționată, atâta vreme cât liberarea condiționată este o cauză de modificare a pedepsei aplicate pentru această faptă”, au arătat procurorii. Prin prisma gravității faptei pentru care Gheorghe Nichita a fost condamnat, procurorii au apreciat că „liberarea sa condiționată ar lipsi de eficiență funcțiile de constrângere, exemplaritate și eliminare ale pedepsei, precum și rolul educativ și preventiv al acesteia”. Totodată, au arătat procurorii, instanța l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani, iar la o primă analiză ar însemna că eliberarea condiționată ar putea avea loc cu 3 ani și 5 luni înainte de îndeplinirea termenului, ori ar fi nevoie de asigurarea „unui echilibru real între gravitatea faptei și severitatea sancțiunii aplicate și executate”. „Referitor la funcția de reeducare, este cert că în privința numitului Nichita Gheorghe nu a fost îndeplinită, având în vedere împrejurarea că pe parcursul perioadei de detenție sus-numitul a fost recompensat doar de 5 ori, într-un an de zile. Astfel, cele 5 recompense nu sunt suficiente pentru a crea instanței de judecată convingerea că persoana privată de libertate s-a îndreptat și poate fi reintegrată în societate”, au completat procurorii. În plus, au subliniat aceștia, statul trebuie să intervină ferm „având în vedere necesitatea imperioasă de a ocroti societatea față de comportamentul deviant al infractorilor”.
De partea cealaltă, apărarea a considerat că fostul primar poate fi eliberat înainte de termen întrucât condamnarea a venit în baza vechiului Cod penal, care permite eliberarea condiționată după executarea unei treimi din pedeapsă în cazul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. În plus, după cum rezultă din caracterizarea emisă de Penitenciarul Botoșani, acesta a fost „stăruitor în muncă și disciplinat, prestând activități lucrative în mod constant pe durata executării pedepsei, atât în Penitenciarul lași cât și în Penitenciarul Botoșani, aspect confirmat prin zilele considerate ca executate pe baza muncii prestate și lipsa oricăror sancțiuni disciplinare”. Astfel, Nichita ar fi fost recompensat de 6 ori și 2 recompense cu suplimentare pachet, având în total 8 recompense, a desfășurat 12 activități creditate, în afară de cele lucrative, a acumulat 315 credite. Din luna aprilie, el face o muncă voluntară la capela penitenciarului, fiind paracliser.
Avocații au mai arătat că a finalizat toate programele educative, sociale și psihologice cu rezultate foarte bune, iar pe linie educațională a devenit colaborator al revistei Clepsidra, editată de Penitenciarul Iași, unde a avut calitatea de colaborator, redactor, corector, participând la concepție și prezentare grafică în revista Clepsidra nr. 2 din octombrie 2020, nr. 3 din decembrie 2020, nr. I din mai 2021, având articole scrise și publicate. Referindu-ne la articolul publicat în revista Clepsidra nr. 3 din decembrie 2020, intitulat ”Impact COVID 19 asupra psihicului uman. Stadii psihice a unei persoane în detenție” Nichita ar fi făcut un studiu aprofundat a ceea ce reprezintă starea de detenție pe care o recunoaște ca fiind un mediu de viață controlată cu o rutină și reguli stricte. Apărarea a mai arătat că, în urma discuțiilor avute cu preotul, cu psihologul de secție, cu asistenta socială și cu educatorul, fostul edil și-a impus un program susținut de autocunoaștere, de identificare și conștientizare a faptelor și greșelilor făcute care au avut ca rezultat condamnarea sa, dar și a păcatelor și greșelilor făcute în decursul vieții în vederea identificării schimbărilor pentru reintegrarea în societate. Totodată, el ar fi urmărit eficientizarea modului de funcționare și întreținere a Centralelor termice de la Penitenciarul Iași și Botoșani, prin soluțiile tehnice sugerate și proceduri propuse. Avocații au mai făcut trimitere și la faptul că este o persoană fără antecedente penale, absolvent a trei facultăți cu profil tehnic și a avut o carieră de 41 de ani în administrația publică și viața politică, anterior încarcerării exercitând timp de 12 ani demnitatea electivă de primar al municipiului Iași. De asemenea, s-a subliniat că acesta a achitat toate cheltuielile judiciare, iar în scurt timp va împlini 65 de ani și suferă de unele afecțiuni cardiace.
Potrivit comisiei de liberări condiționate, Gheorghe Nichita a început executarea pedepsei pe 5 august 2020 și urma ca acea condamnare să expire la data de 8 ianuarie 2025. Din totalul de 1826 zile închisoare, Nichita ar fi executat până la data luării în discuție de către comisie un număr de 609 zile închisoare, fiind îndeplinită astfel condiția împlinirii fracției de 1/3 prevăzută de lege. Perioada de detenție executată se compunea din arestul preventiv de 190 de zile și restul perioadei ce a fost executată după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare. Arestul preventiv a început la 29 octombrie 2015 până la 5 mai 2016. „Astfel, a existat un interval de peste 4 ani între cele două perioade privative de libertate, timp în care petentul a fost în stare de libertate, s-a încadrat în muncă, s-a angajat, s-a prezentat la toate termenele procesului și a dat dovezi temeinice de îndreptare încă din acea perioadă, fapt ce a dovedit că procesul de reeducare și reintegrare a început după ieșirea din arestul preventiv”, au apreciat membrii comisiei de liberări condiționate.