Pe primul loc privind decesele COVID se află Grenada, dar aici vorbim despre o mică țară insulară din Caraibe, cu puțin peste 100.000 de locuitori. Poziționarea României în topul mortalității COVID a fost influențată de numărul mare de decese confirmate recent în țara noastră, mai exact 1.136 de marți până joi.
Duminică, România ocupa locul trei în lume. De atunci, au urmat trei zile cu foarte multe decese – 442 marți, 390 miercuri și 304 joi – care au influențat acest top.
Aceste cifre nu doar că au împins țara noastră pe locul doi, dar au mărit substanțial și diferența față de celelalte țări europene. Dacă duminică, spre exemplu, România avea 14,01 decese COVID în fiecare zi, raportate la milionul de locuitori, joi a ajuns la 16,60 decese. Bulgaria, vecina din UE, care avea duminică 12,80 decese zilnice COVID raportate la milionul de locuitori, a scăzut puțin joi, la 12,37 decese.
Uriașă este însă diferența dintre România și țări precum Italia, care în ultima săptămână a înregistrat 0,62 decese zilnice raportate la milionul de locuitori.
Ungaria, țara care a început să preia o parte dintre pacienții COVID din România, a înregistrat și ea doar 1,22 decese zilnice raportate la milionul de locuitori.
România și Bulgaria au cele mai mici rate de vaccinare din UE, 29,1%, respectiv 19,9%