Eltrans pare să bată toate recordurile în materie de societate a cărei activitate este gestionată de către o autoritate publică locală. Pe 23 octombrie se va împlini un an de când unitatea din subordinea Consiliului Municipal nu are Consiliu de Administraţie. Mai mult, unitatea are director al cărui mandat este prelungit la intervale scurte de timp.
Pe 15 septembrie, mandatul de patru ani al directorului Victor Ivănescu s-a încheiat. Atunci, reprezentanţii municipiului Botoşani în Adunarea Generală a Acţionarilor, viceprimarul Bogdan Buhăianu şi Călin Bosovici, consilier municipal PSD, au decis ca Victor Ivănescu să rămână în funcţie încă 30 de zile. Astăzi, 15 octombrie, când s-a încheiat şi luna de prelungire, mandatul directorului a fost prelungit cu încă două săptămâni. „Mandatul s-a prelungit cu încă două săptămâni, până la Adunarea Generală a Acţionarilor, pe care am convocat-o prin Consiliul Local pe data de 26 octombrie. Atunci se va întruni noul CA şi va decide cine va fi noul director”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
CA-ul provizoriu a fost votat luna trecută
Noul CA de la Eltrans a fost votat luna trecută, fiind rezultatul înţelegerii politice dintre PSD şi USR. Din această structură fac parte Cătălin Ursu, Vasile Ciocan, Elena Paula Cojocariu – Berenţan, Ana Meda Florea şi Simion Drelciuc.
Noul CA ar urma să aibă un mandat de şase luni, dar nu mai târziu de pronunţarea unei hotărâri definitive în cele trei dosare care se află pe rolul instanţelor de judecată.