Numărul persoanelor care primesc ajutor social la nivelul judeţului Botoşani este într-o uşoară creștere. Astfel, în luna septembrie, potrivit Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, au fost acordate ajutoare pentru 2.779 de beneficiari, cu 35 mai mult decât în luna august, când de aceste facilităţi au beneficiat 2.744 botoșăneni.
Comparativ cu lunile septembrie, respectiv august ale anului trecut, diferența nu este foarte mare. Astfel, în luna septembrie a anului 2020, au fost 2.891 de beneficiari de ajutor social, iar în luna august 2020, au fost 2.880. beneficiari. „Putem concluziona că numărul beneficiarilor de ajutor social din această perioadă este mai mic cu 147 de beneficiari în luna septembrie 2021 și cu 101 mai mic în luna august în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent”, a declarat Sebastian Tocariu, director executiv al AJPIS Botoșani.
Cât despre suma totală plătită, în luna septembrie AJPIS Botoșani a plătit 680.660 leipentru 2.744 beneficiari (titulari de drepturi). Drepturile se stabilesc în funcție de numărul membrilor din familie. Astfel, o persoană singură primește 142 de lei, iar pentru familiile cu 5 membri, până la 527 de lei, la care se adaugă câte 35 de lei pentru fiecare persoană în plus.
Doar câteva zeci de dosare suspendate
În ceea ce privește suspendarea dosarelor de ajutor social, în august, AJPIS Botoșani a suspendat plata pentru 35 de beneficiari, iar în luna septembrie pentru 47.
Printre principalele motive care duc la suspendarea drepturilor se numără faptul că „beneficiarii nu prezintă adeverința eliberată de agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă, refuză nejustificat efectuarea acțiunilor sau lucrărilor de interes local prevăzute de legislație, timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate pentru titularul ajutorului social”, a declarat Sebastian Tocariu.
La nivel național, în luna august a acestui an, numărul beneficiarilor de ajutor social a fost de 156.944, în scădere faţă de luna precedentă, când au beneficiat de aceste facilități 159.045, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În urmă cu zece ani erau 7.000 de beneficiari
Numărul beneficiarilor de venit minim garantat este cu mult mai mic comparativ cu cel din urmă cu zece ani. Până în anul 2009 ajutorul social s-a plătit direct de primării. În ianuarie 2010, când AJPIS Botoşani a preluat plăţile, a plătit peste 7.000 de dosare, pentru decembrie 2009. Tot în ianuarie 2010 primăriile botoşănene au transmis la AJPIS toate dosarele pe care le aveau în plată. Instituţia judeţeană a primit însă doar 5000 de dosare, dovadă că 2000 de dosare fuseseră aprobate din raţiuni electorale.
Beneficiarii de ajutor social vor primi banii încă șase luni după angajare
Guvernul a adoptat luna trecută proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede ca cei care încasează ajutor social să primească indemnizaţie timp de încă șase luni dacă se angajează pentru o perioadă de cel puţin doi ani. Scopul proiectului întocmit de Ministerul Muncii este acela de a stimula participarea pe piața muncii a beneficiarilor de ajutor social.