spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTSituaţie alarmantă în învăţământ - Creşte numărul cadrelor didactice confirmate cu Covid

Situaţie alarmantă în învăţământ – Creşte numărul cadrelor didactice confirmate cu Covid

Datele actualizate transmise de Irina Telişcă, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, arată că în categoria persoanelor diagnosticate cu Covid se află 107 cadre didactice, şapte angajaţi din rândul personalului didactic auxiliar şi nouă din categoria personalului nedidactic. La aceştia se adaugă 177 de elevi depistaţi pozitiv. Numărul cazurilor de Covid din învăţământul botoşănean a impus trecerea în online a 165 de clase, totalizând 2.568 de preşcolari şi elevi. „Din nefericire, a crescut numărul cadrelor didactice confirmate cu Covid”, a spus Irina Telişcă.

În cazul în care numărul cadrelor care se vor îmbolnăvi va creşte, în unităţile respective vor fi din ce în ce mai greu de găsit dascăli care să le suplinească orele.

Probleme la Liceul Bucecea

La Liceul Bucecea, potrivit celor precizate de profesorul Silvia Elena Guşu, au fost confirmate cu Covid cinci cadre didactice, trei angajaţi din rândul personalului didactic auxiliar şi un elev. „Nu ne-am mai confruntat cu o asemenea situaţie. În ultimele zile, aproape în fiecare zi se îmbolnăvea cineva. Vinerea trecută am făcut Consiliu de Administraţie şi am decis să trecem în online”, a declarat Silvia Elena Guşu.

Şi Colegiul Economic „Octav Onicescu” s-a confruntat cu o problemă similară. Aici au fost şase cadre bolnave şi acum mai sunt patru.

„Analizaţi foarte bine riscurile”

Florentina Dănilă, un îndrăgit cadru didactic botoşănean, care s-a pensionat după ce unica soră a fost răpusă de Covid, le-a transmis dascălilor care au probleme de sănătate sau persoane vulnerabile în familie să solicite trecerea în online. „Analizați foarte bine riscurile. Eu, dacă aveam minte mai multă anul trecut și mă gândeam mai mult la cei de acasă, treceam în online mai repede și evitam (poate!) nenorocirea. Aveţi grijă de voi ca să puteți avea grijă, în primul rând, de cei dragi și de copiii de la şcoală”, a transmis Florentina Dănilă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
17.8 °
50 %
9.4kmh
3 %
vin
25 °
S
19 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...