În plină criză a energiei președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani, Valeriu Iftime, a anunţat că în judeţul Botoşani ar urma să fie construite două parcuri eoliene. Acestea ar urma să fie amplasate în comunele Mitoc și Vlădeni. Iftime susţine că, cel mai probabil, investiția ar urma să fie demarată în 2022, iar banii vor fi asiguraţi de câţiva investitori italieni. Investiţia s-ar ridica la aproximativ 200 milioane de euro.
„Eu sunt dezvoltatorul. În Botoșani dezvoltăm 350 megawaţi (MW- unitate de măsură pentru energia electrică) în zona Mitoc și la Vlădeni 150 MW. Este un grup italian care a scos investiția la bursă și toți se reped să dea bani. Dacă ai niște bani, îi pui la bursă și îi pui pe energie pentru că pare interesant, cel puțin în zilele noastre. În 2022 începe investiția. 100 de MW îi descarci la Mitoc, dar pentru mai mult de 100 de MW trebuie să faci o linie nouă”, a declarat Valeriu Iftime.
Intenţii similare abandonate
La Botoșani au mai existat intenții pentru astfel de investiții, însă nu s-au concretizat.
În urmă cu 12 ani Valeriu Iftime anunța demararea unei investiții majore într-un parc eolian în zona comunei Mitoc, însă proiectul s-a blocat din cauză că statul a anulat schema de ajutor financiar oferită în acea perioadă.
„Acum 12 ani, împreună cu o firmă franceză, am vrut să fim investitori. În acea perioadă se mergea pe o schemă de ajutor de la stat care consta în trei certificate. Cu timpul, lumea a văzut că schema este confortabilă, ofertantă, motiv pentru care statul a tăiat două dintre aceste certificate, iar unul a fost amânat. Astfel, investiția nu a mai fost realizabilă”, a declarat oficialul.
Cât despre numărul turbinelor care ar urma să fie construite acesta nu a dorit să răspundă.
Turbinele eoliene sunt o sursă de energie alternativă și o metodă ecologică de generare a energie electrice. Un parc eolian este o zonă în care se construiesc mai multe turbine. Energia eoliană este foarte importantă pentru viitor deoarece nu poluează, costurile pentru realizarea unei centrale eoliene sunt mai scăzute decât cele pentru o centrală hidraulică, iar vântul este inepuizabil.
„În zona Mitocului sunt locuri în care vântul are o viteză medie de de 7m/s (metri pe secundă) timp de 3.000 de ore pe an, ceea ce echivalează cu zonele din Sudul Țării, cum ar fi Dobrogea. Asta înseamnă un potențial eolian extraordinar”, a explicat omul de afaceri.