Născut pe 13 mai 1849, în comuna Revna, pe Prut, Alexandru Chibici își schimba, în 1879, numele, adăugând la „Chibici”, după locul nașterii, numele Revneanu. Tatăl său era preot și, în tradiția familiei, Alexandru Chibici se pregătea să devină „slujitor al altarului” – cel puțin așa nota în ancheta pe care o completau elevii gimnaziului din Cernăuți, anchetă în care, la aceeași rubrică, Eminescu scria: „poet”.
Pentru studii la Cernăuți, unde îl și cunoaște pe Eminescu, Chibici vine la vârsta de 10 ani, în toamna anului 1859. Ca elev – scrie Constantin Nastasi, care a examinat cataloagele liceului –, Chibici „se prezenta slăbuț; mai ales germana îi făcea mari greutăți (…), în schimb la română se ținea bine. În clasa a IV-a rămâne chiar repetent (clasificat al 66 între 72 elevi)” (Nastasi, Alexandru Chibici-Reveanu, amicul lui Eminescu. Extras din Buletinul „Mihai Eminescu”, an.VI, 1935, Cernăuți, 1935, p. 5). La română, l-a avut profesor pe Aron Pumnul un singur an, iar în ceilalți ani – pe Ion Sbiera. Kibicz=Chibici, trecut, în cataloage, ca român în clasele I și a II-a și ca rutean din clasa a III-a, își ia bacalaureatul, după terminarea clasei a VIII-a, în sesiunea de vară, pe 8 august 1868: „Conduita, lăudabilă; religia, satisfăcător; latina, suficient; elina, suficient; germana, suficient; româna, mulțumitor, istoria și geografia, suficient; matematica, suficient; fizica, suficient; științele naturii, suficient; filosofia prodeutică, suficient” (Nastasi, p. 6). Se hotărăște, mai întâi, pentru medicină, dezicându-se de „slujitor al altarului”, dar ajunge foarte curând, la vârsta de 21 de ani, „studinte în legi” la Universitatea din Viena. Aici era printre cei care aveau legături mai strânse cu Eminescu. „Între acei din urmă – scrie T. Ștefanelli – erau Bucovinenii și mai cu seamă eu, Vasile Morariu, Alexandru Chibici-Revneanul, Ioan Luță, Samuil Isopescu, Onesim Țurcanu, Vasile Bumbac, Iancu Cocinschi și Pamfil Dan” (T.V. Ștefanelli, Amintiri despre Eminescu, București, 1914, p. 66).
Alexandru Chibici Revneanu a făcut parte din „România Jună”
La Viena, Chibici a făcut parte și din „România Jună”: I. Grămadă consemnează data de 4 noiembrie 1871, „când se alesese un comitet nou, în fruntea căruia stătea șeful tinerilor latiniști, Ioniță Bumbac. În acest nou comitet Slavici era vicepreședinte, Eminescu bibliotecar, ales cu 30 de voturi, iar Chibici controlor” (citat după: Nastasi, 8). Va demisiona, odată cu Eminescu, Slavici și Ștefurea, urmare a conflictelor din Societate – după cum consemnează I. Grămadă –, a declarațiilor lui Ioniță Bumbac „că nu poate sta la aceeași masă cu «cosmopoliți» ca Eminescu, Slavici, Chibici, etc.” și a faptului că „conform statutelor trebuie să fie contra exclusivismului de idei” (citat după: Nastasi, p. 9).
În mai 1873, era bibliotecar al Societății și pregătea inaugurarea primului cabinet de lectură, care avea să aibă loc pe 15 mai, zi în care România Jună aniversa și „memorabila zi de 3 (15) Maiu 1848 cu adunarea de pe câmpul libertății”. T. Ștefanelli, în Amintire despre Axente Severu, îl surprinde decorând sala și, apoi, la masă, în „Liesing, orășel nu departe de Viena”: „În capul mesei l-am așezat pe Axente Severu, în dreapta lui ședea presidentul Pop, iar la stânga ședeam eu ca secretar al societății. Lângă president ședea Vasile Bumbac, actual profesor pensionar al Liceului din Suceava. Capătul drept al semicercului era ocupat de Onisim Țurcan, actual consilier penzionar dela administrația fondului, iar cel stâng de A. Chibici-Revneanul, actual funcționar în biuroul contencios al căilor ferate în București” (în: „Gazeta Transilvaniei”, nr. 179 14/27 august 1907, p. 1, 2).
În același an, 1873, Alexandru Chibici avea să-și încheie studiile la Universitatea din Viena, dar până la „funcționar în biuroul contencios al căilor ferate în București” avea să ocupe și alte funcții.
Prietenul lui Eminescu a fost şi revizor şcolar
La invitația lui T. Maiorescu, Chibici devine, ca și Eminescu, revizor școlar. Maiorescu îi scria în 1875:
„Domnule Chibici, răspunde-mi cât mai curând de ești dispus să primești funcțiunea de revizor școlar al județului Fălciu (capitala Huși) cu leafa de 250 lei lunar” (reprodus după: Nastasi, p. 10).
La un an după ce e numit în funcție, pe 3 iunie 1876, „prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Domn al României”, Carol I – în baza raportului ministrului secretar de stat la Departamentul Cultelor și Instrucțiunei Publice, cu N-o 4802, G. Chițu – decretează punerea în disponibilitate, începând cu 4 iunie 1875, a unor revizori școlari, printre care: Al. Chibici de la districtul Fălciu și M. Eminescu de la districtele Iași și Vaslui (Eminescu, Opere, XVI, p. 580-581).
La mijlocul lui noiembrie 1877, Alexandru Chibici se va înrola ca voluntar în Reg. II de Roșiori, servindu-și țara până la încheierea tratatului de la Berlin. La acea dată, Alexandru Chibici nici măcar nu era cetățean român. Decretul regal care îl făcea cetățean român, împreună cu Aug. Goleiescu, Ioan I. Blebea, Lazăr Calfoglu și Sterie Dumitriu, va apărea pe 30 aprilie 1882 („România Liberă”, 30 aprilie 1882, p. 4).
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
