Începând cu 29 septembrie, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, găzduieşte, în sala Portaluri a Muzeului tematic „Mihai Eminescu”, expoziţia Poveşti cu pietre, care conține lucrările artistului Daniel Dinu Ciuraru.
De profesie profesor psihopedagog, pasiunea pentru arta de a meşteşugi şi-a descoperit-o încă din copilărie. Într-un interviu, Daniel Dinu Ciuraru declara: „Regula este aceea că nu intervin deloc asupra formei pietrelor, le folosesc exact cum le găsesc”. Artistul mai spunea că nu finalizează o lucrare până nu găseşte piatra potrivită: „…nu prea fac rabat, vreau să iasă cum trebuie. Iau pietre din spatele blocului, din parcări, unde văd o piatră, acolo sunt şi eu. Celor care se plâng că nu le ajunge timpul, totdeauna le spun că pentru pasiune şi pentru a face ce-ţi place, oricând se găseşte timp”.
Lucrările expuse sunt diverse ca tematică și au drept suport sticla sau pânza. Primăvară, Camarazi la drum, Sărut, Fluturi sunt titlurile câtorva dintre lucrările realizate și expuse de autor.
Vernisajul va avea loc astăzi, 29 septembrie 2021, ora 17:00. Evenimentul va fi moderat de muzeograful Oana Petronela Buzatu Iliescu.