spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomePrima PaginăSpitalele dau pe afară de bolnavi cu Covid

Spitalele dau pe afară de bolnavi cu Covid

♦ Scenele dramatice de la începutul pandemiei revin din păcate la Botoşani, într-un nou episod pandemic ce ameninţă să fie şi mai grav.

Cadrele medicale botoşănene care tratează cazurile de Covid, dar nu numai, se confruntă cu o criză de paturi întâlnită doar la începtul pandemiei. Deşi încearcă în permanenţă să suplimenteze numărul de paturi destinate bolnavilor Covid, conducerea celui mai mare spital din judeţ, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, iau în calcul şi celelalte specializări, pentru ca unitatea medicală să nu trateze doar bolnavii Covid. Doar că numărul foarte mare al acestor pacienţi sufocă deja majoritatea secţiilor destinate pentru tratarea lor. Astfel, potrivit cifrelor DSP, toate paturile disponibile în acest moment în judeţ sunt ocupate în permanenţă, iar dacă se eliberează, acest lucru să întâmplă doar pentru câteva ore, pentru că un alt pacient ia locul imediat.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

“Am mărit capacitatea secţiei”

La Spitalul Judeţean, în clădirea principală sunt disponibile 76 de paturi, 60 pe secţia medicală I şi 16 pe secţia de pneumologie. La acestea se mai adaugă alte 85 de paturi la secţia de boli infecţioase, unde procesul de renovare şi reabilitare încă nu a fost finalizat. „Noi cum terminăm câteva saloane de reabilitat le punem în circuitul medical. Am reuşit şi am şi mărit capacitatea secţiei şi la final vom putea pune la dispoziţie 104 paturi. În două-trei săptămâni vor fi toate disponibile. A fost refăcută instalaţia electrică şi cea de oxigen”, a spus medicul primar chirurg Radu Laurian, directorul medical al SJU Mavromati.

Orice pat suplimentar se ocupă imediat

Pe lângă paturile de la Judeţean, Spitalul TBC are alocate 36 de paturi pentru bolnavii Covid şi alte şase pentru cei cu Covid şi TBC. Şi cele şase sunt, momentan, ocupate tot cu pacienţi cu Covid, din cauza afluxului mare a celor cu această afecţiune. La Dorohoi au fost puse la dispoziţie 45 de paturi, ocupate toate încă din primele zile de când secţia Covid de acolo a fost dată în funcţiune.

DSP aşteaptă în aceste zile un ordin de ministru prin care Spitalul de recuperare din Botoşani să redevină spital Covid, unde vor fi încă 58 de paturi. Unitatea sanitară este pregătită, iar circuitele au fost făcute, însă este nevoie şi de ordinul de la Minister. La aceste paturi, toate ocupate, se adaugă şi cele de pe secţia de Reanimare, care este şi ea plină. Cele 15 paturi destinate bolnavilor în stare critică sunt în permanenţă ocupate, capacitatea secţiei fiind triplată, de la cinci paturi iniţial, în decurs de doar câteva zile.

“Varianta Delta este mult mai contagioasă”

Cadrele medicale spun că valul foarte mare de pacienţi care au nevoie de internare pune o presiune mare pe cadrele medicale, dar şi pe celelalte specialităţi, pentru că este posibil ca şi alte secţii să devină secţii Covid sau secţii tampon, pentru internarea temporară a bolnavilor, până la sosirea rezultatelor la testul PCR, iar majoritatea celor cu Covid ajung la spital cu forme medii sau grave. „Această formă, Delta, este mult mai contagioasă. O spun studiile, nu o spunem noi. Din această cauză şi răspândirea este mult mai rapidă, astfel că infectările au crescut alarmant într-o perioadă foarte mică de timp. Se pare că şi perioada de incubaţie este mai mică, astfel că un purtător devine contagios mult mai rapid. Oamenii, din păcate, încă foarte mulţi, continuă să vină târziu la spital. Îşi spun că se simt bine şi aşteaptă, iar când ajung la noi deja au saturaţia mică şi o afectare pulmonară semnificativă”, spune medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Operaţii la limita de avarie

Conducerea celei mai mari unități sanitare din județ a fost nevoită să reducă numărul sălilor de operaţii care vor deservi pacienţii botoşăneni. Asta pentru că secţia de terapie intesivă Covid a fost extinsă pe tot etajul şapte al unităţii sanitare, acolo unde era înainte secţia ATI. Pentru a putea păstra circuitele de transport ale bolnavilor, dar şi pentru a putea în continuare trata şi bolnavi cu alte afecţiuni, jumătate din blocul operator al unităţii saniare a fost închis şi transformat în secţie de terapie intensivă non-Covid. „Vor exista opt paturi de terapie intensivă non-Covid în cadrul blocului operator, prin suspendarea activităţii în patru săli de operaţie”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Judeţean.

Din acest motiv, operaţiile vor fi efectuate în regim de urgenţă, iar celelalte intervenţii vor fi reprogramate sau amânate pentru când tot blocul operator îşi va relua activitatea.

Ne apropiem de 1.000 de cazuri active

Autoritățile sanitare au raportat, ieri, nu mai puțin de 107 noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19. Dintre acestea, 48 sunt doar în municipiul Botoșani, unde rata de infectare a ajuns la 3,29 cazuri la mia de locuitori.

Județul în ansamblu a ajuns la o rată de infectare de 2,09, cu 959 de cazuri active. Dintre acestea, nu mai puțin de 391 sunt în municipiul Botoșani.

Rata de infectare continuă să crească și în cele două sate carantinate începând de ieri dimineață. Este vorba despre comuna Roma unde rata de infectare a ajuns la 7,40 și comuna Tudora, cu rata de infectare de 7,88.

Orașul Flămînzi se apropie și el de noi restricții, rata de infectare ajungând ieri la 2,84.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare puternică
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
91 %
2.1kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...