A fost fiul văduvei din Sarepta Sidonului, care l-a primit pe sfântul Ilie la ea acasă în vremea secetei de trei ani și şase luni, hrănindu-l pe proroc cu ultima pâine pe care o mai avea. Pentru această faptă ea s-a învrednicit de minunea înmulțirii făinii și a uleiului pe toată perioada secetei, dar mai ales fiul ei, Iona, a fost înviat de Dumnezeu la rugăciunile sfântului Ilie.
Către acest Iona a fost cândva cuvântul Domnului care i-a zis să vestească cetății Ninive că răutatea oamenilor este atât de mare, încât Dumnezeu a hotărât să o piardă. Dar Iona s-a temut să facă aceasta și a încercat să fugă de la fața Domnului, fugind cu o corabie. O furtună puternică însă l-a făcut pe Iona să recunoască în fața marinarilor înspăimântați că el este pricina iscării furtunii. De aceea au luat pe Iona și l-au aruncat în mare, iar marea s-a potolit.
Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Și a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, stând și rugându-se, iar Domnul, milostiv, a poruncit chitului și a aruncat pe Iona pe uscat.
Atunci a început Iona să propovăduiască: „Încă trei zile și Ninive se va prăpădi”. Atunci poporul s-a întors la Dumnezeu cu post și rugăciune. Deci, văzând Dumnezeu întoarcerea lor, i-a miluit, și n-a adus asupra lor relele pe care voia să le aducă.
Și văzând Iona că niciun rău nu pătimește cetatea, s-a mâhnit cu mâhnire mare, dar Dumnezeu i-a explicat ce El nu dorește moartea păcătosului, ci întoarcerea lui.
Deci, întorcându-se Iona de la Ninive, n-a petrecut în pământul său, ci, luându-și pe mama sa, s-a dus în pământul Asiriei, în ţara celor de altă seminție, pentru că zicea: „Numai așa voi șterge ocara mea, că am mințit prorocind risipirea cetății Ninive”.
Iar după ce a murit mama lui, au îngropat-o pe ea în Liban, iar el, locuind în pământul Asiriei, a murit acolo și a fost îngropat în peștera Kenezeului, fiind înainte de nașterea lui Hristos cu opt sute de ani.
– Preot Sandu OLIVIAN
