spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTUn jandarm aflat în afara programului de lucru a prins doi hoți...

Un jandarm aflat în afara programului de lucru a prins doi hoți și a salvat viața unui bărbat

Vineri dimineață (n.r. – 17 septembrie a.c.), un jandarm aflat în timpul liber a observat două persoane care, după ce au scos câteva bancnote dintr-un portofel, l-au aruncat în vegetație și au luat-o la fugă. Întâmplarea a avut loc în apropierea Bazarului din municipiul Botoșani, iar subofițerul jandarm a pornit în urmărirea lor și, după o scurtă urmărire, i-a prins în parcarea unui supermarket din zonă. Subofițerul a solicitat telefonic prezența unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani, care i-a condus pe cei doi, în vârstă de 19, respectiv 15 ani la sediul inspectoratului, în vederea stabilirii situației de fapt. „Victima a fost identificată cu ajutorul documentelor de identitate găsite în portofelul abandonat și a reintrat în posesia bunurilor sustrase cu puțin timp în urmă. Actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Aproximativ o oră mai târziu, după ce i-a predat pe suspecți colegilor aflați în serviciu și se deplasa spre domiciliu, subofițerul a observat, pe terasa unui bar, un bărbat căruia i se făcuse rău și își pierduse cunoștința, fiind în pericol să se înece în urma regurgitării. După ce l-a poziționat lateral și s-a asigurat că respiră, jandarmul a apelat numărul unic de urgență 112 și, până la sosirea unei ambulanțe, l-a supravegheat atent pentru a preveni o eventuală sufocare. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...