Începutul de an şcolar şi emoţiile revederii cu colegii şi cu profesorii par doar nişte himere pentru tot mai mulţi elevi din mediul rural din Botoşani. Deşi poveştile lor par de neconceput într-o lume civilizată, extrem de mulţi copii trăiesc încă drame ce-şi pun amprenta asupra dezvoltării lor.
La Mitoc de exemplu, zeci de elevi încă mai merg pe jos kilometri întregi până la şcoală, pentru că singurul microbuz ba se defectează, ba nu vine până în capul satului să îi ia şi pe ei. La George Enescu, o fată a trebuit să abandoneze şcoala pentru că familia pur şi simplu nu are bani să o susţină. La Corlăteni, un băieţel a muncit toată vara pentru a strânge bani de rechizite. La Dimăcheni, toaleta este în curtea unităţii de învăţământ, într-o construcţie insalubră şi aproape să se dărâme, de ani de zile.
Muncă la 10 ani pentru rechizite
Unul dintre exemplele dureroase este cel al lui Mihăiţă, un băieţel de doar 10 ani, din Corlăteni.
Acesta provine dintr-o familie cu posibilităţi financiare reduse, însă este hotărât să nu renunţe la şcoală, fiind conştient că aceasta este singura lui şansă. Copilul a muncit toată vara pentru a strânge bani cu care să-şi cumpere rechizite.
În vacanţă, Mihăiţă a îngrijit animalele bunicii sale, dar şi pe cele ale vecinilor, contracost. A reuşit să strângă astfel 500 de lei. La vârsta lui, alţi copii ar visa la jucării, însă visul băieţelului din Corlăteni este altul. Întrebat ce va face cu banii acesta răspunde fără ezitare. „Vreau să îmi iau ghiozdan şi haine”, spune hotărât Mihăiţă.
Părinţii copilului spun că ar vrea să-l ajute mai mult, deoarece fiul lor este muncitor, însă posibilităţile sunt limitate. „E un copil foarte muncitor. Face de toate. Nu face unul de 20 de ani câte face el prin gospodărie. El tot vrea să facă mai multe, dar nu îl las eu. Banii sunt ai lui, face ce vrea cu ei. Noi îl ajutăm cât putem, dar atât putem”, povesteşte tatăl copilului.
Şcoală abandonată din cauza sărăciei
Dacă Mihăiţă luptă aproape de unul singur să continue şcoala, alţi copii nu au nici măcar această posibilitate. Este şi cazul Biancăi, o elevă din satul George Enescu, judeţul Botoşani, care locuieşte la doar 100 de metri de casa marelui compozitor. Din păcate pentru ea, la finalul clasei a VIII-a, Bianca a fost nevoită să abandoneze şcoala, din cauza lipsei banilor.
Venitul familiei este de doar 1.300 de lei, obţinut din alocaţiile celor şase copii. Fata ar trebui, pe lângă cele necesare şcolii, să îşi plătească şi naveta, lucru imposibil pentru posibilităţile financiare ale familiei. „Mama mi-a zis că nu are bani să îmi plătească naveta şi am înţeles. Dacă atâta se poate, na. Aş vrea să îmi ajut familia, să le ofer mai mult”, spune fata.
Şi sora Biancăi, Mihaela, ar urma să aibă parte de aceeaşi soartă.
Mama fetelor spune că dacă naveta nu va fi decontată de stat, nici pentru aceasta nu va putea plăti transportul, iar educaţia ei depinde de acest lucru.
Toaletă la un pas de surpare
Dacă unii nu au deloc parte de şcoală, alţi copii, care reuşesc să ajungă acolo, au parte de o mizerie demnă de Evul Mediu, cu toalete în fundul curţii. Aşa se întâmplă într-o şcoală din Dimăcheni, unde nici fostul, nici actualul primar nu au avut curajul să intre în construcţia ce stă să se prăbuşească.
Primul a dat vina pe birocraţie, deşi nu a depus nici măcar dosarul pentru autorizaţia de construcţie. La alegeri a pierdut votul oamenilor, sătui de promisiunile acestuia. Noul edil, însă, ridică şi el din umeri, de data aceasta fără să mai promită nimic. Şi aşa se face că nici anul acesta toaletele nu vor fi gata, iar elevii vor fi nevoiţi să meargă la acelaşi grup sanitar insalubru, deşi primăria, care se află la câţiva metri distanţă, beneficiază de o toaleta modernă, cu apă si canalizare.
Potrivit datelor oficiale, la începutul anului şcolar trecut erau peste 800 de şcoli cu WC în curte în ţara noastră.
Cele mai multe dintre ele în judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Suceava şi Vaslui.
Kilometri bătuţi la pas în drum spre şcoală
Dar se poate şi mai rău, în judeţul Botoşani. În anul 2021, într-un judeţ dintr-o ţară europeană, încă există elevi care merg kilometri întregi pe jos până la şcoală. Niciun program guvernamental, niciun proiect lansat de la Bucureşti cu surle şi trâmbiţe nu au reuşit să rezolve o problemă ce ţine mai degrabă de epoca în care transportul se făcea cu trăsuri şi cai.
La Mitoc, în judeţul Botoşani, chiar la graniţa Europei, elevii fac naveta aproximativ 10 kilometri. Uneori cu microbuzul, dar cel mai des pe jos. „Se mai blochează uneori când mergem pe drum. Am mers de multe ori pe jos”, a explicat Andreea, elevă în Mitoc. De cele mai multe ori, părinţii sunt nevoiţi să îşi înhame caii la căruţe şi să îşi transporte copiii la şcoală.
Ada Macovei, inspector şcolar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), spune că microbuzele școlare pentru transportul elevilor sunt vechi și au depășit de mult norma de casare. Din cauza vechimii, uzurii și a defecțiunilor, nouă dintre microbuze au fost scoase din circulație și ar trebui radiate. În schimb, celelalte 97 mijloace de transport puse la dispoziția elevilor funcționează, dar sunt foarte vechi, cele mai noi fiind aduse prin 2016.
„Din păcate, ce am lăsat în urmă cu 10 ani, am găsit şi acum. Adică unităţi de învăţământ care încă nu au asigurat complet transportul prin microbuzele şcolare din dotare. Parcul auto este depășit”, a declarat Ada Macovei, în cadrul unei conferințe de presă organizată joi, la sediul Instituției Prefectului.
Realitatea bate statisticile
Mersul pe jos pe distanţe mari e unul dintre motivele pentru care mulţi dintre copii abandonează şcoala. Din datele publicate de Ministerul Educaţiei, în mediul rural peste 23% dintre elevii care au început cursurile acum opt ani au abandonat şcoala anul trecut.
O statistică a Băncii Mondiale arată că aproape o jumătate de milion de elevi fac zilnic naveta la şcoală. Mai mult, în 10 județe, cele mai multe din Moldova, mii de copii nu au acces la mijloace de transport care să îi ducă la cursuri.
În acest moment, în evidenţele Inspectoratului Şcolar Botoşani apar doar 64 de copii cu risc de abandon şcolar, însă în realitate numărul celor care merg la şcoală doar din când în când este mult mai mare.
Cu toate acestea, mulţi directori de şcoală prelungesc, artificial, astfel de situaţii şi amână exmatricularea copiilor, tocmai pentru că ar risca să golească şi mai mult clasele, iar unele şcoli ar dispărea pur şi simplu.
La nivel naţional, imaginea abandonului şcolar este mult mai sumbră. În mediul rural, doar 36% dintre copii merg la şcoală frecvent, arată cele mai recente date furnizate de Institutul Naţional de Statistică.
