sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTO nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS va fi lansată de...

O nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS va fi lansată de Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat. Astfel, în perioada 13 septembrie – 1 octombrie persoanele fizice rezidente și nerezidente, care au peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere titluri de stat denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.

Potrivit comunicatului MF, băncile partenere sunt BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi BRD – Groupe Societe Generale.

Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 3,25% şi respectiv de 3,75%, iar cele în euro au scadenţă de 5 ani şi dobândă anuală de 1,60%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de Euro pentru emisiunea în Euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro.

“Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat destinate populaţiei prin intermediul Programului FIDELIS. Investitorii trebuie să ştie ca acest instrument de economisire oferă dobânzi avantajoase şi este un mijloc de economisire atractiv atât în lei cât şi în euro, pentru care nu se percep comisioane în procesul de subscriere, iar câştigurile de capital şi a veniturilor din dobânzi sunt neimpozabile. Prin continuarea emisiunilor de titluri de stat în cadrul acestui program, Ministerul Finanţelor îşi reconfirma angajamentul de a oferi persoanelor fizice opţiuni atractive de economisire, concomitent cu diversificarea surselor de finanţare a statului”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor, potrivit agerpres.ro.

Titlurile de stat destinate populaţiei sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundară interbancară.

Deţinătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Titlurile de Stat sunt mai exact un instrument financiar prin care o persoană împrumută bani statului pentru o anumită perioadă de timp pentru ca acesta să-și poată desfășura activitatea. Drept „răsplată” pentru ajutorul oferit, statul va plăti o dobândă pentru acei bani.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...