Situație neobișnuită pentru un dorohoian în vârstă de 39 de ani. Încarcerat în Penitenciarul Botoșani, unde executa o pedeapsă dictată de judecători, bărbatul a fost eliberat pe 1 septembrie a.c. Doar că, el nu a reușit să se bucure de nicio clipă de libertate. Asta pentru că imediat ce a ieșit pe poarta închisorii, Jan Florin Leucă a fost ridicat de polițiști în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile italiene pe numele lui.
„Bărbatul a fost așteptat de către o escortă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, care l-a preluat și l-a prezentat în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea sa”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Așa se face că dorohoianul a ajuns în arest imediat ce a ieșit pe poarta penitenciarului. Ba mai mult, în cursul zilei de joi, 2 septembrie a.c., el a fost prezentat în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava, pentru confirmarea mandatelor europene de arestare emies pe numele lui, și a fost arestat provizoriu. „(…) Dispune arestarea persoanei solicitate Leucă Jan – Florin faţă de care autorităţile din Italia au emis mandatele europene de arestare nr. referință al dosarului 37/2021 SIEP, la data de 27.07.2021, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Latina, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 02 septembrie 2021 şi până la data de 01 octombrie 2021, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare”, se arată în decizia Curții de Apel Suceava.
Potrivit autorităților italiene, dorohoianul ar fi fost condamnat de magistrații din peninsulă la 7 ani de închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie pe teritoriul Italiei.