Sfântul Mucenic Antim
A păstorit Biserica Nicomidiei în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, dictate de împărații Diocleţian și Maximian. În anul 288, din porunca lui Maximian, au murit 20.000 de creștini în Nicomidia. În timpul acestei prigoane, Sfântul Antim era prezent în satul Semana, pentru a-i întări pe cei de acolo în primirea muceniciei.
Una din epistolele sale trimisă creștinilor din închisoare a fost predată împăratului Maximian. Împăratul citind epistola, a poruncit ca Antim sa fie prins. Sunt trimiși douăzeci de soldați în căutarea și prinderea sa. Antim, văzător cu duhul, le-a ieșit în întâmpinare soldaților, i-a dus la casa sa, le-a slujit la masă ca unor oaspeți și numai după aceea le-a mărturisit că el este cel căutat.
Soldații, uimiți de bunătatea lui Antim, i-au poruncit acestuia să se ascundă, spunând că-i vor mărturisi împăratului că nu l-au găsit. Antim refuză și, în drum spre împărat, toți soldații au crezut în Hristos și au primit să fie botezați. Ajuns în faţa împăratului, Sfântul Antim a fost supus la multe torturi, iar în urma acestora i s-a tăiat capul.
Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mânăstirea Stânișoara
Printre cei mai cunoscuți pustnici de la Cozia care, în preajma anului 1.600, s-au retras dincolo de Olt, cunoaștem cu numele pe Cuvioșii Daniil duhovnicul și Misail, ucenicul său, care s-au așezat la poalele Muntelui Cozia și au întemeiat Schitul Turnu, precum și pe Cuvioșii Neofit și Meletie, pe care îi prăznuim astăzi. Ei au sihăstrit mai sus, în Muntele numit Sălbaticul, iar ucenicii lor au întemeiat Schitul Stânișoara.
Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinți creștini ortodocși, cu frică de Dumnezeu și cu evlavie sfântă. Și-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul și acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli, a primit de la Duhul Sfânt darul lacrimilor și al mijlocirii pentru întreaga lume. După 30 de ani, trăiți în sălbăticia locurilor, și-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo în peșteră, neștiut de nimeni.
Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânișoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea și al XVII-lea. Cuviosul și-a săpat o peșteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, în care se nevoia și pustnicul Neofit. Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă și s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu și păzindu-și mintea curată de cugetele cele rele.
– Preot Sandu OLIVIAN
