Câteva sute de persoane au participat la evenimentele organizate în primele două zile de spectacole ce au avut loc în cadrul Festivalului Zilele Nordului. Manifestările din cadrul celei de-a opta ediție au debutat vineri, când vremea potrivnică nu a împiedicat ca sute de persoane din diverse zone ale țării precum Cluj, Brașov, Timișoara, Hunedoara, Orăștie și bineînțeles, din Botoșani, Vaslui, Bacău, să se adune la Darabani pentru a se bucura de activitățile organizate în cadrul festivalului.
Festivalul Zilele Nordului este organizat de către Asociația Nord în parteneriat cu Banca Transilvania, Primăria Darabani, Primăria Pomârla și Overground Music și s-a desfășurat între 27 și 29 august, la Darabani, județul Botoșani.
“Prima seară de festival a debutat cu ploaie. Dar asta nu i-a împiedicat pe cei care și-au dorit să fie prezenți. S-au echipat corespunzător vremii și au venit la Zilele Nordului. Au fost persoane din diferite zone din Bacău, Vaslui, dar și din Cluj sau Brașov”, a declarat Georgiana Hrimiuc, voluntar în cadrul Festivalului Zilele Nordului.
„Îmi doresc să vin și la alte ediții”
Spectatorii s-au distrat bucurându-se de atmosfera creată de artiștii care au urcat pe scena din Poiana Teioasa. „Atmosfera a fost superbă. Toată lumea s-a distrat chiar dacă a plouat. Este pentru a doua oară când vin la Zilele Nordului. A fost o ediție reușită”, a declarat un dărăbănean prezent la Festival.
De asemenea, au fost persoane care s-au aflat pentru prima dată la Zilele Nordului. „Este pentru prima dată când vin. Am câțiva prieteni din această zonă și astfel am aflat de Festival. Mi-a plăcut mult. Îmi doresc să vin și la alte ediții”, a declarat o tânără care a venit tocmai din Orăștie, Deva.
Printre activitățile desfășurate în acest weekend s-au desfășurat concerte în Poiana Teioasa susținute de Subcarpați, Zdob și Zdub, The Kryptonite Sparks, Baba Dochia și șase trupe din programul Rock Your Highschool. Dan Byron, Doru Trăscău și Andrei Zamfir de la The Mono Jacks vor urca pe scena de la Conacul Balș
Tot pe scena de la Conacul Balș a urcat duminică, în ultima zi de festival, și artistul Mircea Baniciu.
De asemenea, în cadrul festivalului cei prezenți au putut viziona și spectacole de teatru, cum ar fi „O poveste foarte simplă” – Drama Club, „Antisocial” – Atelierul de teatru, „Gewalt la Darabani” – Texte bune în locuri nebune și proiecții de film: „Another Round”, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film străin, „What do you see when you look at the sky?” câștigătorului Premiului FIPRESCI la Berlinale și „Un triomphe”, Comedia Anului la European Film Awards.
„Tema ediției din acest an este in(de)finit sau infinit indefinit: vorbim despre identitatea comunităților mici și a oamenilor care le părăsesc an de an, ne întrebăm cine mai suntem azi, în lumea asta tot mai lipsită de granițe și de constrângeri, în era aceasta nouă în care pandemia a schimbat totul”, a transmis Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.