Barbu Mateescu, sociolog stabilit în Cluj, specializat în sociologie politică și dezvoltare urbană, prezent în week-end la Botoșani, crede că Moldova are o șansă reală de schimbare.
Reporter: Pentru mine ați devenit cunoscut, după textul cu Dragnea, în care descriați în detaliu viitoarele insuccese ale PSD la alegeri . Cum l-ați ghicit așa bine?
Barbu Mateescu: Păi, din când în când, mai fac și asta. În primul rând a fost o glumă. Eu, în meseria mea, nu am nevoie de imaginație în sensul artistic. Însă, cum am, ca orice om, imaginație, uneori se revarsă. Am scris la un moment dat un fals discurs al lui Ponta după alegerile prezidențiale din 2014. Spuneam acolo cum el, la persoana întâi scris, dar, evident, fictiv, cum el își cerea scuze pentru mineriade, pentru Iliescu. După câțiva ani, Dragnea a făcut asta. Dar nu pentru că a citit textul meu, ideea apăruse, citiseră oamenii. Deci, uneori imaginația mea se revarsă, că nu pot să rămân tot timpul în cifre și analize.
Dar a fost impresionant traiectul PSD, ghicit aproape la virgula.
Vreau să vă spun ceva aici. Guvernarea aceea și nu neapărat guvernarea, ci partea politică a fost de neînțeles pentru o mulțime de oameni din toate sferele consultanței. Mai vorbim între noi, sociologi, oameni de comunicare, ne mai întrebăm, ce vezi tu și nu văd eu. Și nimeni nu înțelegea. Sociologic aveam cifrele, experții în analiză politică aveau și ei niște grile de analiză, cei din comunicare și ei erau stupefiați. Erau foarte multe reguli încălcate și foarte multe greșeli, multe dintre ele clasice pentru România și clasice pentru PSD, au fost repetate știindu-se că efectul trecut a fost negativ. Și totuși se continua pe linia asta hotărât. PSD are o strategie clasică de zeci de ani. Ei nu își schimbă președintele decât dacă pierde alegerile. Poate să fie cel mai nebun om din lume, poate să spună niște prostii de se crucește toată lumea, nu își schimbă niciodată președintele. E un rezultat al traumei din 1992, când partidul e rupt de Iliescu și Roman și care, dacă mergem pe linia timpului duce la Băsescu, la multe înfrângeri pentru PSD. Arată că partidul a rămas cu obsesia unității, nu îl schimbăm până nu se dovedește că este neperformant.
Da, partidul reacționează ca un zid, cum zicea Carmen Dan
Da, dar Dragnea și consilierii lui, nimeni nu știa și nici nu știe, cu ce date au operat, dacă au ignorat totul și au spus mergem cu steaua noastră. Asta am încercat să prind acolo, ce absurd și ilogic era ce a făcut Dragnea ca lider politic.
Se înscrisese pe o curbă descendentă PSD. Mai e valabilă căderea, având în vedere evoluția guvernării PNL?
Lucrurile aici sunt amestecate. Pe de o parte, PSD este forța principală a opoziției, și e avantajată întotdeauna. Pe de altă parte, sunt niște factori mai mici, care dăunează PSD în 2024. Conducerea nu insuflă încredere. Niciodată, cu excepția epocii Dăncilă, partidul nu a fost așa îndoit de ideea de a-și pune președintele candidat la prezidențiale, ceea ce este o tradiție la PSD. Nu au candidat, practic, la prezidențiale. Și se mai întâmplă niște lucruri, România se schimbă un pic mai repede decât poate PSD să managerieze această schimbare. Trăim într-o lume în care biletele CFR se iau online, polițiști din Prahova sunt prinși că au luat cocaină, nu că au băut țuică, ca acum 30 de ani. E un pic mai greu să îți imaginezi o situație în care PSD să se adapteze și să înțeleagă mai bine România prezentă, partidul e un pic epuizat în capitolul resurse umane, mai epuizat decât era în trecut. Dar cred că se bazează pe faptul că noi trăim acum un fel de 1997-2000 sau 2010-2012. Deci pariul lor, practic, este că vine o criză economică, vine o prăbușire totală a credibilității guvernării și o să revină la putere natural, ca de obicei. Acesta e pariul lor, vom vedea dacă e adevărat, că depinde de economie și eu nu sunt economist.
„La alegeri, Moldova a avut în mână un ciocan și a bătut cuie peste tot”
– La prezența dumneavoastră aici, la Școala de vară a Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei, am văzut că aveți un optimism special legat de Moldova. De ce?
Nu cred că e special..
Neobișnuit pentru mine, ca moldovean.
Păi, ceea ce se întâmplă acum în Moldova e neobișnuit pentru moldoveni. Și nu sunt singurul, nici pe departe, care e optimist. Se întâmplă foarte multe lucruri, în foarte multe domenii, vizibile în foarte multe statistici, de la cele electorale la cele economice, care arată că în Moldova are loc în primul rând o schimbare a situației economice. Nu-mi este foarte clar în ce măsură crește economia locală, dar ce este cert este că remitențele, banii trimiși din străinătate, și mentalitatea oamenilor care se întorc din străinătate schimbă situația Moldovei în fiecare secundă.
Ați spus că oamenii au nevoi, pun presiune pe autorități, dar nu văd nimic organizat, civism nu prea există, fac presiuni cum?
Există ceva foarte, foarte rapid, care setează un ritm puternic și anume așteptările oamenilor. Moldova nu mai are răbdare. Oamenii au văzut cum e să lucrezi la 14 kilometri de Milano și în orășelul respectiv nu lipsește nimic. Iar cei de acolo nu au două creiere, șase picioare și 18 brațe, dar se trăiește mai bine ca aici. Și dacă la orașe mari lumea e dispusă să zică „ei, nu putem fi toți Torino”, la orașele mai mici nerăbdarea este mare. Deci, ce setează acest ritm foarte rapid sunt așteptările oamenilor. Cine nu ține pasul sau ce nu ține pasul ori este schimbat, ori are mari probleme. Și asta de la administrație locală la relația autorităților centrale cu Moldova, la mediul privat, care e tot timpul mai agil, că altfel dispare de pe piață rapid.
Această tensiune este foarte puternică, dar este constructivă, similitudinea pe care aș găsi-o este cu cea care a existat în orașele mari, în cadrul clasei tinere de mijloc, după momentul Colectiv sau apariția USR. E aceeași problemă: câștig din ce în ce mai bine și sunt în contact cu lumea de afară, dar aici mori când ajungi la urgențe, traficul rutier e cum e, aerul e poluat
Cum se manifestă în Moldova această tensiune și ce forme există pentru refulare, depinde de foarte multe variabile, sunt inclusiv lucruri care se pot întâmpla peste o săptămână sau o lună care pot să dea o direcție anume. Ceea ce pot să văd este că, politic, Moldova, în ciclul electoral 2019-2020, ca niciodată, a avut în mână un ciocan și a bătut peste tot cuie. A votat partide care erau în afara sistemului clasic, USR la început, AUR la final, a dat o palmă extraordinar de puternică PSD la prezidențiale, candidații PSD au ocupat aproape întotdeauna locul unu în ambele tururi în toate județele, acum Viorica Dăncilă a ocupat locul unu într-un singur județ și le-a pierdut pe toate în turul doi, o rotire seismică de hartă electorală, e fenomenul cu cea mai mare amplitudine de după 1990. Deci lumea se manifestă și politic și asta înseamnă dorință de schimbare. Alegerile locale sunt un pic diferite, intervine personalitatea candidatului..
Dar așteptările există mai ales pe plan local.
Aici s-ar putea să se creeze niște diferențe, orașele care sunt mai agere, cu un primar cu o zecime, o sutime mai deștept, care poate să răspundă la întrebarea cum să rămână liceenii după ce termină liceul în oraș, de exemplu, cum să mă asigur că profesioniștii din anumite domenii nu pleacă în Vest sau la București, ce elemente am eu, de calitate a vieții, care să le spună oamenilor da, aici vreau să fac un copil, nu m-ar deranja să mai stau aici zece ani și nu simt că aș pierde ceva sau fac un sacrificiu. Asta va face diferența la nivel local. Civismul e mai complicat, ține și de educație și de încredere. Dar mare atenție la tineri. Ca peste tot în România, cu cât ai trăit mai mult în comunism, cu atâta e mai greu să ai încredere în alți oameni. Pentru că – nu doar în România – comunismul, forțând oamenii la activități comune, a distrus ideea de activitate comună. Când ești forțat să faci ceva, nu-ți mai place. Generațiile mai tinere nu au problema asta, au un pic mai multă încredere unii în ceilalți și în capacitatea lor de a construi împreună. Dar e o nuanță, nu e o regulă, poți avea 55 de ani și o muncă civică fenomenală sau să ai 21 de ani și să nu faci nimic, nu e o regulă a fizicii, e ceva legat mai degrabă de probabilități și de procente.
„Politicienii au uneori probleme în a se racorda la schimbările din societate”
Există o fărâmițare teribilă a dorințelor oamenilor, vizibilă și datorită social media. Sunt foarte multe de făcut în Moldova. Nu face guvernarea mai dificilă? Trebuie să livrezi repede ceva, lipsesc proiecte de anvergură că durează mai mult de patru ani.
Depinde foarte mult și de cum își privește un primar, de exemplu, viitorul. Dacă pornește de la prezumția că o să piardă alegerile viitoare, în primul rând că asta este foarte trist. Să nu uităm că, în calitatea de primar, poți să ai un mandat în care pornești foarte multe lucruri, lumea se supără, ai o campanie mai puțin inspirată, pierzi, și după patru ani te întorci cu surle și trâmbițe, pentru că lumea a descoperit proiectele lansate rămase în paragină, începe să regrete, își dă seama de eroarea pe care a comis-o. Cu fiecare scrutin electoral România devine mai matură, avem deja 30 de ani de alegeri, lumea începe să învețe câteva lucruri despre administrație și performanță.
Cât despre social media, cred că reprezintă un pericol pentru administrațiile obtuze și netransparente. Pentru că înainte nu aveai cum să afli, decât într-o mică măsură, ce gândesc ceilalți oameni din oraș. Nu aveai cum să știi că ideea cum că în parcul X nu trebuie construit un bloc este împărtășită și de alții. Acum descoperi că un sfert din oraș are aceeași idee cu tine.
E vorba de o relație de încredere care trebuie construită între autorități și public. E dezechilibrată pentru că tu, ca primărie, trebuie să ai încredere în cetățeni din nou, și din nou, și din nou. Trebuie să înțelegi că cetățenii nu mai sunt sclavi și fraieri, ci niște parteneri care pot să își facă orașul mai bogat. Sunt o resursă absolut colosală. Poate veni un investitor din cauză că i-a povestit copilul ce oraș frumos este, că a venit la nu știu ce eveniment organizat de cineva, de exemplu. Poți să îi asculți și să înțelegi că pot fi oameni care te ajută să iei decizii. În acel moment relația devine foarte sănătoasă, cetățenii își iubesc primarul și îl votează, dar și orașul crește economic, un avantaj pentru toată lumea.
Cu condiția ca autoritățile să nu fie obtuze și netransparente. Ceea ce e greu.
Cine e obtuz și netransparent o să piardă. Moldova nu mai e cea din 1995. Politicienii au uneori probleme în a se racorda la schimbările din societate, deși e meseria lor asta. Cine nu va înțelege, va avea probleme foarte mari. Cred totuși că mare parte a politicienilor se uită în jurul lor și înțeleg că „parcă asta nu e chiar Moldova în care am început eu politica”. Concetățenii tăi au devenit europeni. Nu mai sunt niște români și aici e România și nu se poate. Moldovenii vor să se poată.
Cum vedeți diferențele între Moldova și celelalte regiuni ale țării?
Sunt multe de zis, dar ce este important e că, de exemplu, Iașiul este în dezvoltare, dar nu are impactul pe care l-a avut Bucureștiul. Craiova și Constanța au fost sugrumate de București din punct de vedere al resurselor umane. Iași nu joacă rolul acesta în Moldova.
Drumul pe care se poate îndrepta Moldova este cel al Transilvaniei, unde fiecare oraș are aproape profilul său. Vrei un oraș liniștit așezat și prietenos cu oamenii în vârstă – Sibiu. Vrei să crești o familie într-un climat fără criminalitate, cu o politețe specifică – Timișoara. Ești de 20-30-40 de ani care vrea evenimente, vrea o viață socială, culturală intensă – Cluj. Oradea îți oferă un loc de muncă, dacă ești muncitor industrial destoinic, poate chiar mai conservator din punct de vedere ideologic. Și tot așa, fiecare oraș are specific. Transilvania a ajuns din întâmplare la asta, fiecare încerca să își găsească culoarul, ca la atletism, și cred că în mod natural asta se va întâmpla și în Moldova, fiecare oraș va începe să dezvolte un specific.
„În Moldova a fost un brânci colosal, când oamenii au fost în Occident și au văzut cum trebuie să fie”
Eu mă uit la Botoșani. Văd, și probabil tabloul e același pentru mai multe orașe moldovene, lipsă de educație, datorită școlii învechite, metodelor învechite, lipsă de educație civică, visul celor care rămân în țară este de a a lucra la stat. Nu pare o rețetă a progresului.
Nu e, într-adevăr, dar să știți că a lucra la stat este și o imensă vulnerabilitate. Pare un loc de muncă sigur, dar nu e. Realitatea arată că, în ultimii 25 de ani, dacă lucrezi într-un mediu privat, în special unul care asigură plusvaloare, ești mult mai sigur și faci și bani. Mediul bugetar la cea mai mică problemă este secerat, gândiți-vă la perioada 2010-2012, cu credite și o întreagă serie de probleme. Vulnerabilitatea e mare, economia României este pe deficit, adică mi-e teamă de ideea că munca la stat este prin definiție sigură, pentru că nu e. Și problemele sociale vor fi mari, dacă există niște corecții în sensul acesta. Că bugetarii nu pot fugi de salarii mai mici, dar mediul privat poate face evaziune fiscală sau poate găsi moduri de a rezolva problema.
Este nevoie de niște energii care să se coalizeze, să păstrezi oamenii tineri în oraș. Nu ai oameni tineri, îi pierzi de la 18 ani, îi pierzi probabil pentru totdeauna. Dar nu am nici un fel de temere, pentru că aceste acumulări materiale, care sunt obiective, încep, încet-încet, să producă și acumulări calitative. Există piramida lui Maslow care spune că dacă nu poți să te hrănești, nu ai căldură în apartament pentru că nu ai bani, nu poți să te implici civic, nu poți să lupți pentru democrație, pentru că ești dependent. Și Moldova iese încet-încet din dependență, chiar dacă există acest apetit al oamenilor pentru a deveni bugetari. Statutul lor s-a schimbat, nici bugetarii nu mai vor să trăiască în România din 2001, vor cam ca în Italia din 2021. Că nu ești bugetar de dimineața până noaptea, ești și mamă, și cetățean al orașului.
Ai și așteptări.
Da, ruta economică nu este asta, ideal e să ai un mediu privat cât mai dinamic, dar Moldova e într-un tren, România e într-un tren, însă trenul Moldovei e mai rapid, decât trenul României. Pentru că are de recuperat decalaje foarte mari. Și le recuperează. E foarte important să înțelegem că Uniunea Europeană e cel mai mare mecanism de convergență din istorie, însemnând viteza cu care economiile de la periferie ajung la nivelul economic a celor din centru. Din acest punct de vedere UE e mult mai rapidă decât alte entități din trecut și acesta e trenul de care vorbesc și e unul destul de benefic.
Vorbiți de tineri și importanța lor. Care e diferența dintre generații, care e cea mai relevantă, care sunt schimbările majore?
Cea mai relevantă e următoarea: oamenii născuți înainte de 1950 sau 1955 au o relație foarte amicală cu statul, i-a ajutat foarte mult, au fost urbanizați de stat, au muncit la stat. După 1989 statul a devenit și mai important, economia s-a schimbat și ei depindeau de pensie. Generația următoare din mijlocul anilor `60 până la mijlocul anilor `70 este o generație care a trăit exact experiența inversă. Au prins din comunism anii `80 ai lui Ceaușescu care au fost crunți. În anii `90, în Moldova, cred că e vorba de o generație dezamăgită, foarte mulți au plecat, statul le-a spus stați aici pe șomaj și au descoperit că mor de foame și acum vorbim de o a treia generația, care este extrem de racordată la ce se întâmplă în afară.
Gândiți-vă că pot să iau un om de 16 ani din Botoșani și, fără traducere, îl pun lângă un om de 16 ani din Olanda și vor găsi lucruri în comun. Fotbaliști pe care îi știu, muzică, jocuri pe care le joacă în rețea. Mai greu să fac asta cu un om de 37 de ani și foarte greu, datorită istoriei și prăpastiei create de comunism, să fac asta cu un om de 65 de ani din Botoșani și unul de 65 de ani din Olanda, cu tot cu traducere.
E un fenomen în România, cu cât ești mai tânăr, ești mai conectat la Europa și Occident. În Moldova a fost acest brânci colosal când oameni de 20-30-40 de ani s-au dus ei înșiși acolo, ceea ce s-a întâmplat mai puțin în Muntenia și un pic mai puțin în Transilvania.
„Dacă toată lumea vine cu o ofertă proastă, atunci câștigă candidații corupți sau incompetenți”
Spuneați la un moment dat că zonele electorale sunt relativ clar desenate, cum se schimbă asta dacă PNL nu performează și continuă așa?
Desigur că se poate schimba, liberalii acum pierd timp cu congresul. E foarte simplu, de fapt. PSD ia bugetarii, AUR ia creștinii și naționaliștii și USR ia clasa de mijloc și întreprinzătorii. Și gata.
Cu condiția să nu dezamăgească USR, ceea ce cam face.
Asta depinde de USR, într-adevăr, dar există un spațiu pe care nici PSD, nici AUR nu pot să îl atingă și nu cred că e mic.
Pot sta acasă respectivii la alegeri.
Mai greu, că în 2024 vom avea prezidențiale și parlamentare simultan. Lumea va veni la parlamentare și fără să își dea seama, pentru că se va vota președintele. Dar nu aș spune că PNL va eșua, ei pierd acum timp cu congresul, sunt niște oportunități pe care le ratează, dar anul 2022 e decisiv. E exact ca în viață, bine ai avut o problemă în 2021, înțelegem, hai să te vedem în 2022. Atunci, cu conducere stabilită, care o fi, trebuie să își pregătească 2024, altfel …
Altfel vor avea probleme mari, trebuie să livreze ceva, să arate că vor să facă ce au promis
Ei în 2024 nu îl vor mai avea pe Iohannis. Care, cu toate defectele lui, cu toate acuzele, dacă vă uitați pe cifre, victoriile lui și numărul de voturi sunt mult peste Băsescu și mult peste alți oameni din istoria României, care au fost recunoscuți până și de dușmani că au fost mari politicieni, care au adunat voturi
Deci a fost o locomotivă pentru PNL.
Da, în istoria României va rămâne ca un om care a câștigat alegeri, fluviu. Dar nu va mai fi disponibil în 2024 pentru PNL și ei nu mai au această pavăză, protecție a imaginii lui Iohannis
Nici candidat la prezidențiale nu prea au.
Aici se mai găsește și sunt într-o situație mai bună decât PSD, care se concentrează întotdeauna pe președintele partidului. PSD nu și-a pus niciodată primari candidați la președinție, niciodată. În timp ce forțele anti PSD deja au o tradiție în a-și selecta primari. Nu prea există primari PSD în România cu care să te poți mândri, ca țară. Primari PNL, da. Dar candidatul la prezidențiale nu schimbă radical situația. În 2000, Mugur Isărescu era un om apreciat, oamenii aveau încredere în el, era prim ministru, îndreptase economia după perioada 1997-1999.
A subperformat la prezidențiale pentru că a reprezentat un spațiu politic, în speță CDR 2000, care era decredibilizat. Deci, un candidat poate face diferența în turul doi. Dar pentru turul unu, ai nevoie de o imagine a partidului.
Să trecem în extrema cealaltă. De ce continuă să fie aleși oameni, în alegeri uninominale, evident nepricepuți. Sau direct din pușcărie, sau cel care a violat o fată de 13 ani și a fost reales de două ori.
Sunt întrebat asta când țin școli de vară pentru filiale de partid. Și răspunsul meu este: contracandidații care au fost? A existat o opoziție reală sau s-a făcut lumea că candidează? De cealaltă parte a fost cineva care chiar a vrut să câștige? Uneori există și tot felul de situații prin care totuși acel candidat câștigă. Există întotdeauna explicații care au de-a face cu oferta partidelor. Nu mă supăr pe revelațiile de la parlamentare, nu mă supăr pe popor, niciodată, pentru că nu poporul decide cine sunt candidații, președintele de partid decide. Și asta îmi spune, calitatea oamenilor din partide este foarte proastă. Și nu e de mirare, e din ce în ce mai eficient să lucrezi în economie, în ONG-uri, mult mai răsplătitor financiar și emoțional, este mai plăcut. Eu cred că partidele au o imensă criză în a mai recruta oameni, cred că vin acolo oameni care spun din ce în ce mai sincer, eu nu pot lucra în mediul privat, sunt prea leneș să mă duc în Italia și Spania
E evident asta, a deveni politician rămâne cam singura opțiune
Da, ei se salvează, trebuie să pună mâncare pe masă, de aia au intrat în politică. A avut și PSD, la un moment dat, o campanie de recrutare „Intră în PSD să îți faci o carieră”. Asta e o problemă legată de clasa politică într-o mai mică sau mai mare măsură. Unele partide au capacitate mai mare sau mai mică de a se descurca. Când vii cu o ofertă mai proastă, ești penalizat. Dacă toată lumea vine cu o ofertă proastă sau două oferte proaste și un om care nu își face bine campanie, nici nu ai cum să te aștepți să învingi candidați corupți sau incapabili. Tot timpul când vezi numirile uninominale sau cele din ministere, îți poți face o idee de oferta partidelor. Nu îți place, intră în ele și schimbă-le. Și asta e o idee.
A consemnat Cătălin MORARU
