Botoşăneanul George Enescu, compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român, este considerat cel mai important muzician român.
Printre atâtea evenimente, scumpiri, spaime de Covidus redivivus, certuri și înghionteli politice și câte și mai câte, totuși se mai petrece ceva; nu cu zgomot, cu reclame și trâmbițări,ci discret și oarecum conspirativ, ca și cum ar fi rușinos să ne ocupăm acum de asemenea lucruri în vremea asta zbuciumată de lucruri mult mai importante. Și totuși, toate celelalte, atât de acute acum, vor trece cum au mai trecut atâtea, iar muzica și personalitatea lui Enescu va rămâne mereu și va adăuga carate, precum se adună cercurile în tulpinile copacilor cu sporirea vârstelor. Viața lui e o poveste parcă ireală despre un prunc dintr-un nord de țară agricolă care a avut parcă, dinainte de-a se naște, un fel de cunoaștere misterioasă a înțelegerii și stăpânirii sunetelor armonioase, așa cum se petrece, rar de tot, în lumea omenească, de rămân de pomină și uimire exemplele precocității unor copii, precum, de pildă, altundeva,cea a uluitorului Mozart. Este acesta un adevărat miracol cu care oamenii, obișnuindu-se, n-au mai avut aplecarea de-a se întreba cum și de ce este posibil uneori atât de perfect și uimitor,lucrul părând a fi mai mult o pledoarie pentru existența divinului.
Precum știm, toată viața lui Jurjac a fost doar o slujire neîncetată și mereu perfecționată a acestui dulce blestem de Har, el căutând mereu noi întrupări acustice ale acestuia cu o fervoare obsedantă de parcă, știind valoarea și raritatea acestui destin-fenomen, i se devota cu neobosită hărnicie pentru a-l ”valorifica” cât mai deplin, ca și cum, primind o nobilă însărcinare, se străduia s-o îndeplinească fără răgaz.
Oaspete al reginei Elisabeta
Despre miracolul ființei sale, despre firea și caracterul său de o noblețe parcă secular-ereditară, despre sufletul său suav și generos, despre înalta sa conștiință civică, despre multele sale calități artistice și omenești nu e niciodată prea puțin a se vorbi, a se descrie, a se familiariza copiii cu acestea. Este important și semnificativ și atașamentul nutrit față de compozitor de către regina Elisabeta, în a cărei atmosferă creativă, cea de la castelul Peleș,el era un oaspete sine qua non, prețuit în virtutea talentului său, dar și a deschiderii sufletești pentru artă a poetesei regine.
Dintre imaginile flash, rămase ca niște efigii simbolice pentru firea caracterul și conștiința marelui muzician ne amintim de gestul sau profund de a încerca să aline suferința unui alt grandios artist (și acesta născut tot în acel perimetru sacru al nordului moldav!), Ștefan Luchian, ca și disponibilitatea sa absolut dezinteresată de-a ridica moralul ostașilor de pe front prin mesajul său muzical restaurator de energie sufletească și de-a se implica, pe aceeași linie ca și regina Maria, în efortul de sprijinire, cu mijloacele sale, a acțiunilor românești destinate victoriei armate în acel război ce a precedat Marea Unire.
Botoșănenii mai păstrează amintirea zilei de 21 mai 1917 în care Enescu a sprijinit reprezentația de gală oferită cu succes către Școala Militară de infanterie pe scena Teatrului Eminescu. Și câte altele. Dar dintre aceste nuclee simbolice care se înșiruie ca într-un șirag existențial al vieții sale, nu poate lipsi,din păcate, și răvășitoarea singurătate în care s-a petrecut stingerea sa, departe de țara atât de iubită și slujită.
Partituri interpretate în întreaga lume
Că fenomenul existenței sale a cuprins deja interesul întregii lumii stau mărturie numeroasele interpretări ale partiturilor sale, admirația crescândă a cunoscătorilor, entuziasta participare a melomanilor din depărtări la edițiile Festivalului Enescu din capitală ș.a. Și acum, în aprigă pandemie, sufletul românesc de calitate a simțit nevoia celebrării aniversării celor 140 de ani ai eternității enesciene, nu în ultimul rând, chiar prin zona nordului miraculos din preajma noastră,drept care la conacele sau casele adecvat evocatoare ale originii sale s-au organizat binevenite audiții și evocări.
Un alt asemenea traseu muzical,de fapt, un turneu de concerte, este realizat de trei tineri virtuozi: Andrei Mihail Radu, Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, sub titlul (foarte expresiv) Rădăcini, în mai multe localități, cu precădere moldovenești. Spre a participa la unul dintre aceste concerte am ales Dorohoiul, cel ce găzduiește Muzeul memorial George Enescu, o reușită și bogat patrimonială instituție ce poartă prin multele obiecte și reprezentări, amintirea Geniului,drept care ar merita să fie vizitat mai des de către căutătorii de comori și recomandat cu insistență chiar și celor veniți acasă în tronsonul estival, spre încărcarea bateriilor sufletești, dar și a depozitului de orgoliu justificat, așezământ prezentat cu competență de către tânăra muzeografă Lidia Alexie.
Spectacol muzical la Dorohoi
Parcurgând drumul către Dorohoi și privind derularea zării cu coline dulci și nespus de armonios unduitoare sub mângâierea blândă a soarelui, poți realiza faptul că ele au constituit,cumva,elementul sufletesc transportat în armonia muzicii enesciene; că, de fapt, prin aceasta, el devine oarecum și pictor al acestor peisaje edenice pe care, chiar fără să le fi văzut vreodată, le poți imagina ascultând, de pildă, Poema Română…
Ei, și ajungând la Dorohoi, avem plăcuta surpriză de-a urmări un adevărat spectacol muzical –ascultat cu atenție maximă chiar și de copiii prezenți – oferit de virtuozitatea și ingeniozitatea tinerilor muzicieni care interpretează piesele enesciene Pastorală, Menuet trist și Nocturnă, prin perfecta asamblare a viorii cu pianul la patru mâini. Măiestria atât de dificilei misiuni de-a sincroniza fără greș interpretarea pianistică la patru mâini cu grația sonoră a viorii spre a da glas partiturii enesciene ne vorbește despre o viață de perfecționare a măiestriei, nu numai prin studiu personal asiduu, ci și prin trepte de performanță urcate cu râvnă în felurite competiții, încercări, acelea străbătute de acei tineri ce aleg din fragedă copilărie acest drum al ascensiunii prin neodihnă către virtutea de-a fi demni de ”traducerea” înscrisurilor enesciene în adevărate regaluri de sunet.
Mai mult de atât, programul a continuat printr-o prelungire sui-generis a muzicii enesciene, o asamblare ingenioasă realizată de la fel de tânărul și instruitul compozitor Marius Sireteanu, care utilizează sintagme muzicale enesciene celebre, alături de alte asemenea sintagme recognoscibile din muzica românească folclorică, într-un construct original, în două ipostaze spirituale și cuceritoare, intitulate Oltenisme la patru mâini și Rapsodia Moldavă.
Aplauzele finale și spontane, chiar și ale copiilor, au răspuns adecvat acestui regal de artă dăruit celor de azi în amintirea și evocarea comemorativă a Geniului ce ne-a împroprietărit cu un teritoriu sublim și inubliabil. De fapt, a fost o sublimă și fasta evadare din pandemica și cotidiana încercuire.
– Lucia Olaru Nenati
