Premierul Florin Cîţu a declarat în cadrul vizitei sale la Botoşani, după vizitarea centrului de vaccinare de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, că este un susţinător al ideii ca personalul medical să se vaccinaze sau să se testeze. Acesta a precizat că, la nivelul coaliţiei, încă se studiază un plan de măsuri pentru a fi inplementate aceste reguli.
Primul ministru a adăugat că angajaţii din sănătate care nu doresc să se vaccineze vor trebui să suporte din buzunarul propriu testarea.
“Cred că nu doar personalul medical, ci şi personalul din învăţământ, din MAI şi MAPN, funcţionarii publici, ar trebui cu toţii să fie vaccinaţi sau să se testeze pe banii proprii. Aceasta este varianta pe care eu o voi propune”, a declarat premierul.