Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, depistat la volanul unui autoturism, deşi era într-o avansată stare de ebrietate.
În data de 26 august 2021, în jurul orelor 23.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Poiana – Cristineşti, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 45 de ani.
“Colegii noştri au constatat faptul că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Rutiere în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieşit o alcoolemie de 1,30 ml/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat comisar de poliție Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al ITPF Iași.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.