spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTBuget suplimentat cu trei miliarde de lei pentru PNDL

Buget suplimentat cu trei miliarde de lei pentru PNDL

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o finanţare suplimentară, din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a proiectelor aflate în derulare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a. Bugetul aprobat este de 3 miliarde de lei, anunță ministrul Cseke Attila.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Ministrul a adăugat că suplimentarea de buget este menită să acopere costurile majorării prețurilor materialelor de construcții și a salariilor. “Sprijinul financiar urmărește deblocarea acelor investiții care riscă să fie întrerupte din cauza cheltuielilor crescute. Avem în prezent 4.423 de investiții în diferite stadii de construcție. Sprijinim proiectele comunităților locale și am luat această măsură pentru a asigura finalizarea acestor investiții”, a subliniat Cseke Attila.

Proiecte blocate din cauza creşterii preţului materialelor de construcţii 

Decizia vine în contextul în care aproape toate administrațiile locale din România se confruntă cu o problemă majoră, respectiv firmele care lucrează la investiții nu mai pot face față cheltuielilor  cu materialele, care sunt și de două ori mai scumpe față de data la care s-au înscris la licitații. În aceste condiții mai multe asociaţii ale antreprenorilor din construcţii au atras atenţia asupra faptului că majoritatea proiectelor riscă să se blocheze din această cauză, fiind nevoie de o modificare legislativă care să le permită primăriilor să plătească diferențele de bani.

La Botoșani sunt zeci de lucrări începute de primari prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iar multe dintre ele sunt în pericol din cauza creșterii exponențiale a prețurilor la materiale de consctrucții.

La finalul lunii iunie lucrările realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) au rămas fără bani de la bugetul central. Potrivit unei adrese înaintată în cursul zilei de marți, 22 iunie, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), sumele alocate pentru anul acesta ar fi fost deja epuizate, iar autoritățile locale ar trebui să plătească facturile din fonduri proprii, ori să sisteze lucrările. La scurt timp, în cursul aceleiaşi zile, MDLPA a revenit cu un punct de vedere din partea ministrului Cseke Attila. Acesta declara că investiţiile pot continua iar „autoritățile locale pot face plățile din buget, cu decontare ulterioară, este o procedură legală obligatorie, obișnuită. Nu sistăm lucrările, nu oprim dezvoltarea!”.

Termen limită pentru depunerea solicitărilor

Beneficiarii care doresc suplimentarea sumelor alocate prin contractele de finanţare prin PNDL etapa a II-a trebuie să depună o solicitare, însoţită de o notă justificativă, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe de urgenţă.

PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice, în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.

Cea de-a doua etapă a programului finanțează 9.500 de obiective de investiții, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile).

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
5.7kmh
100 %
vin
1 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...