spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTFestivalul Tradițiilor Meșteșugărești, organizat la Dorohoi

Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești, organizat la Dorohoi

În perioada 27-29 august se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc vineri, 27 august, începând cu 11.30, pe Pietonalul din centrul municipiului Dorohoi. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), având ca parteneri Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi.

“Manifestarea, una dintre cele mai de succes activități concepute de asociația noastră în ultimii ani, va reuni circa 55 de meşteri şi creatori populari din 15 judeţe ale ţării și Republica Moldova”, au transmis organizatorii.

Diverse meșteșuguri tradiționale, ilustrate în cadrul Festivalului

Printre meşteşugurile ilustrate în cadrul evenumentului se numără prelucrarea lemnului, mobilier rustic, port popular, textile tradiţionale, icoane, împletituri din nuiele, pănuși, papură şi sfoară, prelucrarea pielii, a osului, podoabe şi bijuterii, jucării, măşti, artă decorativă, leacuri din plante şi preparate culinare tradiţionale.

“Sperăm că de această sărbătoare a tradiţiilor meşteşugăreşti să se bucure şi conaționalii noștri trăitori în Occident și care de obicei în luna lui Gustar, se întorc acasă”, au mai transmis organizatorii Festivalului.

Ateliere organizate în cadrul festivalului

Anul acesta, ca element de noutate, pe lângă demonstrațiile de măiestrie a meșteșugului practicat ce le vor face meșterii pe parcursul târgului, se va aduce în atenția publicului posibilitatea de a participa la unul dintre cele opt ateliere propuse a se desfășura timp de 2 ore în zilele de vineri și sâmbătă.

Prin organizarea acestor ateliere de meșteșugit se propune prezentarea tainelor meșteșugurilor practicate de câțiva dintre meșterii populari care vor fi la târg, prin învățarea tehnicilor de lucru necesare practicării și deprinderii unui meșteșug deloc ușor de făcut și susținut în vremurile pe care le trăim.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...