De la finalul etnogenezei lor, românii s-au aflat „la frontiera dintre cele două mari arii culturale și confesionale ale Europei, aria latină și catolică, pe de o parte, și aria bizantino-slavă și ortodoxă, pe de alta”. Creștinându-se treptat, pe parcursul câtorva secole, românii nu au o dată precisă a creștinării spre deosebire de vecinii lor.
Creștinarea multor dintre proto-români s-a făcut în latină (fapt dovedit de documentele de epocă, dar și de păstrarea anumitor termeni în limba română), însă organizarea temeinică a bisericii a fost în limba slavonă: „Invazia și stabilirea slavilor în Peninsula Balcanică (masivă după 602) și formarea statelor slave la sud de Dunăre, pe o largă fâșie, de la Marea Neagră la Marea Adriatică, au avut ca efect întreruperea legăturilor directe dintre romanicii carpato-dunăreni și Roma. (…) În aceste condiții de izolare față de marile centre ale creștinismului, localnicii romanici nord-dunăreni (protoromânii și românii timpurii) au trăit o perioadă îndelungată de «creștinism popular», fără o ierarhie canonică și fără putința organizării temeinice a unei/unor biserici proprii. Firește, tipicul organizării a rămas cel bizantin, dar modelul direct de organizare nu a putut fi decât cel slav. Acest model includea drept element exterior esențial limba de cult slavona și alfabetul chirilic”.
Biserica din Călineștii-lui-Cuparencu deține cărți în slavonă tipărite la Lvov
Factori politici, așezarea slavilor alături de români, poziția geografică, predominarea tradiției de orientare bizantină și de limbă slavă în țările învecinate a condiționat trecerea românilor la liturghia slavă. Criza slavonismului începe în secolele XVI-XVII (a se vedea: I.-A.Pop, Românii și România în Europa: între Occidentul latin și Orientul bizantin, în: „Promemoria”, 2012, vol. 22, nr. 3, p. 253-256). Până atunci, dar și o perioadă după aceasta cartea bisericească în limba slavonă a avut o circulație și largă, și intensă, iar bisericile ortodoxe au păstrat și astăzi printre cărțile de cult folosite pentru slujbe – „depozitate, în vechime, lângă strana cântăreţilor, în veşmântărie sau în pod” (P. Chițulescu, cartea slavă din biserica Sfândului Sinod, București, 2020) –, cărți, manuscrise sau tipărite, în limba slavonă.
Biserica din Călineștii-lui-Cuparencu deține câteva cărți în slavonă, tipărite, majoritatea la Lvov, dar și câteva file de manuscris. În lipsa paginilor de titlu și a primelor pagini de text, datorită textului în sine și unor inscripții pe copertele sau paginile cărților, acestea pot fi identificate și datate.
Printre acestea:
- un „Antologhion” (în traducerile românești – „Antologhion ce să zice floarea cuvintelor: care cuprinde întru sine toată slujba Dumnezeeştilor praznice şi ale tuturor sfinţilor de preste tot anul”), este datat 1647, după cum se poate deduce din postfață;
- un „Trebnic” – carte care, în română, a avut mai multe titluri: „Molitvenic, Molitvelnic, Molitfelnic, Molitevnic, Evhologhion adică Molitvenic, Euhologiu, Trebnic” (N.M.Popescu, Diortosind Molitfelnicul, în: „Biserica ortodoxă Română”. Revista Sfântului Sinod”, nr. 11-12, 1937) – cu numeroase inscripții;
- o parte dintr-un „Apostol”, editat la Lvov în 1696, împodobit cu numeroase gravuri, viniete, letrine iniţiale şi alte tipuri de ornamente;
- alte volume sau pagini manuscrise, care mai pot fi văzute în Bisericuța familiei Eminovici de la Ipotești.
Pe 26 august, cartea din biblioteca parohiei Călineștii-lui-Cuparencu se va întoarce la Călinești.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
