sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTCasă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

O familie a rămas ieri fără acoperiş la casă din cauza unui incendiu. Flăcările, izbucnite în camera centralei dintr-o gospodărie din Pomârla, s-au extins rapid la acoperiş. Acestea au fost observate de membrii familiei, care au sunat la 112, cerând sprijinul pompierilor. Înainte de sosirea militarilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au intervenit localnicii. Aceştia nu au reuşit, însă, să stingă focul.

„La sosirea pompierilor, cu trei autospeciale cu apă şi spumă, ardeau bunurile din camera centralei şi aproximativ 120 de metri pătraţi de acoperiş”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU.

După ce au stins flăcările, pompierii au început o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incendiului şi pentru a stabili valoarea pagubelor. Primele rezultate ale cercetărilor arată că totul a pornit de la un scurtcircuit.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...