În cadrul şedinţei de ieri, de la Primăria Botoşani, s-a vorbit despre importanţa semnalizării corespunzătoare a zonelor unde apar gropi şi unde se lucrează pentru asfaltarea acestora. În acest context, reprezentanţilor Nova Apaserv li s-a recomandat să nu mai pună în gropile care apar pe carosabil crengi.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
“În momenutul de faţă, la nivelul Municipiului Botoşani sunt monitorizate de către Poliţia Locală un număr de 115 de zone care constituie stări de pericol pentru botoșăneni. Este o perioadă favorabilă lucrărilor, noi înţelegem, dar, în acelaşi timp, este şi un disconfort pentru cetăţeni în momentul în care noi nu reuşim să semnalizăm aceste lucrări. Consider că este necesar, mai mult ca oricând, să identificăm soluţii, să facem proceduri pe care să le respectăm în aşa fel încât să fie evitate aceste situaţii pe care noi le considerăm stări de pericol. Ferească Dumnezeu ca într-o zi să avem un accident, din cauză că nu am reuşit să gestionăm această situaţie”, a declarat Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale.
“Haideţi să facem ceva pentru acest municipiu”
Ioan Onuţu a explicat că, în momentul în care se produce o avarie, poliţiştii locali anunţă operatorul care deţine acele reţele şi, în acelaşi timp, semnalizează respectiva zonă. „În momentul în care a venit echipajul din partea unei societăţi pentru a remedia este obligat să semnalizeze conform regulamentelor şi legilor în vigoare acea zonă pentru buna desfăşurare a activităţilor de şantier. Ei, acest lucru nu se întâmplă. Avem pretenţia că suntem civilizaţi, nu poți să pui o creangă într-o groapă şi să spui că e semnalizare. Haideţi să facem ceva pentru acest municipiu, pentru cetăţeni, care îşi pun încrederea în noi”, a mai spus Ioan Onuţu. Oficialul a dat ca exemplu strada Vârnav, acolo unde există o capcană pe carosabil. „Dacă ai o mașină cu garda joasă, riști să îți rămână acolo baia de ulei”, a mai spus Ioan Onuţu.
În replică, Romeo Obuf, director operaţional al Nova Apaserv, a explicat că numărul mare de avarii a impus solicitarea sprijinului Poliției Locale și DSPSA, dar şi aplicarea unor soluții de urgenţă cum ar fi punerea unor crengi în locul indicatoarelor.
“Ştiu din filmele istorice că se puneau crengi”
Viceprimarul Liviu Toma l-a invitat pe Liviu Ştefan, directorul general al Nova Apaserv, să facă deplasări în teren, pentru că sunt multe probleme. “Legat de crengi şi eu am rămas profund marcat pentru că ştiu din filmele istorice că se puneau crengi. Nu aveau suficient timp ostaşii care îşi înmormântau camarazii şi puneau crengi pentru a identifica locurile. Probabil că nu v-aţi gândit să înmormântaţi anumite tronsoane de infrastructură. Nu din acest motiv aţi pus crengile. V-aţi grăbit şi aţi uitat, dar haideţi, vă rog eu să nu mai procedaţi aşa pentru că nu cred că îşi doreşte cineva să avem un accident ca să putem după aceea cere socoteală sau demisia cuiva”, a spus Liviu Toma.
Edilul le-a transmis reprezentanţilor Nova Apaserv şi Conrec să respecte obligaţiile pe care le au privind semnalizarea şi împrejmuirea zonelor unde se lucrează.
Şi Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA, a apreciat că zonele unde sunt gropi nu sunt semnalizate corespunzător. “Soluţia este să cumpărăm un camion de materiale de semnalizare, să le avem la dispoziţie”, a mai spus oficialul.