Suspecți capturați la începutul lunii iulie a.c., cu focuri de armă și o urmărire pe teritoriul județelor Botoșani și Suceava, vor fi anchetați de polițiștii botoșăneni doar pentru distrugere. Asta pentru că indivizii nu au reușit să pună în aplicare niciunul dintre planurile pregătite.
„Cei doi tineri sunt cercetați în libertate sub aspectul comiterii a patru infracțiuni de distrugere. Cercetările efectuate în cauză au arătat că aceștia nu au comis nici o faptă penală de altă natură pe raza județului sau a municipiului Botoșani”, a precizat pentru „Monitorul de Botoșani”, Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Botoșani.
Scenele desprinse parcă din filmele de acțiune s-au petrecut pe 7 iulie a.c., când acționând în baza unor informații operative privind o serie de infracțiuni contra patrimoniului, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune de prindere a doi suspecți bănuiți de furturi din bancomate, existând date că aceștia s-ar afla în municipiul Botoșani și ar pregăti două atacuri – unul la o casă de ajutor reciproc și unul la un bancomat.
Autospecială de poliţie acroşată de fugari
În acest context, cei doi tineri, unul de 22 de ani, iar celălalt în vârstă de 17 ani, ambii din județul Mehedinți, au fost interceptați pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, însă la vederea polițiștilor, au renunțat la planuri. Au urcat într-un Renault cu numere de Gorj și au pornit în trombă. Pentru a-şi asigura scăparea, cel de la volanul autoturismului a forțat barajul și a acroșat inclusiv o autospecială de poliție.
Polițiștii au plecat imediat pe urmele fugarilor și, întrucât șoferul Renault-ului și-a continuat deplasarea, deși a fost somat să oprească, au fost executate focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția pneurilor. Ulterior, la nivelul IPJ Botoșani au fost declanșate operațiuni complexe în vederea depistării autoturismului și blocării acestuia în trafic, mai multe echipaje de poliție pornind în urmărirea fugarilor, mai ales că nu se știa dacă suspecții reușiseră să dea loviturile planificate.
Poliţişti dirijaţi cu ajutorul unui elicopter
Autoturismul Renault și-a continuat deplasarea până în județul Suceava, unde a fost reperat de un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava, pe un drum comunal din localitatea Prelipca. În ajutorul forțelor de ordine a intervenit și un echipaj aerian al Inspectoratului General al Poliției Române, care acționa cu un elicopter în zona județului Suceava.
Dirijați din aer, polițiștii au reușit să-i localizeze pe cei doi suspecți, care au continuat să gonească cu mașina pe mai multe drumuri secundare, după care au abandonat autoturismul într-un lan de porumb, undeva la marginea localității Verești, și au încercat să fugă. Cei doi au fost somați să se oprească și întrucât nu s-au supus, polițiștii au făcut uz de armamentul din dotare, efectuând focuri de avertisment în plan vertical, ulterior fiind imobilizați de forțele de ordine. Suspecții au fost aduși mai apoi la sediul IPJ Botoșani, în vederea continuării cercetărilor. Astfel, adolescentul de 17 ani a fost internat într-un centru de primire a copiilor în regim de urgență, iar tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Investigațiile efectuate de anchetatori au arătat însă că cei doi nu au mai reușit să acționeze în Botoșani datorită intervenției prompte a polițiștilor botoșăneni, care le-au dejucat toate planurile. Așa se face că cei doi vor fi cercetați doar pentru distrugere, fiind vorba de avarierea cu intenție a unor autoturisme în timpul barajelor efectuate de poliție. Ei vor fi anchetați însă de polițiștii din țară pentru faptele comise în alte județe, unde sunt bănuiți că au aruncat în aer bancomatele pentru a fura banii din interior.