spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTRapsodia Conf devine istorie

Rapsodia Conf devine istorie

Clădirile unde a funcţionat ani la rând Întreprinderea de Confecţii Botoşani (ICB), devenită ulterior Rapsodia Conf, şi unde au lucrat mii de botoşăneni, devine istorie. De câteva săptămâni se lucrează la demolarea clădirilor, pentru a fi construit un nou centru comercial Lidl.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Autorizaţia de desfiinţare a clădirilor a fost emisă de către municipalitatea botoşăneană în februarie 2021, iar autorizaţia de construire pe 7 iunie. Demolarea clădirilor a început pe 5 iulie 2021 şi trebuie să se încheie pe 5 iulie 2022. Se pare că lucrările se vor derula într-un ritm alert, estimându-se că noul centru comercial va fi deschis în preajma sărbătorilor de iarnă.

Alexandru Agavriloae, arhitectul şef al municipiului, a declarat că, la finalul lucrărilor de demolare va fi făcut şi un raport arheologic, dat fiind faptul că terenul se află în Centrul Istoric.

Investitorul are autorizaţie de construire şi, din ce ştim noi, merge mai departe şi chiar are un termen de scurt de implementare. Din punctul nostru de vedere, autorizaţia are valabilitate de cel puţin doi ani, termen în care poate construi, dar interesul lor este să deschidă cât mai repede”, a explicat oficialul.

Deschiderea şantierului nu a fost bine primită de unii botoşăneni, în special de cei care sunt nemulţumiţi că se desfiinţează o unitate de producţie pentru a lăsa loc unui centru comercial. „Amplasamentul nu este uşor. Lucrările de demolare creează un disconfort, avem şi nişte plângeri de la compania alăturată, dar este un disconfort din cauza demolării şi aici nu putem noi interveni. Acest disconfort nu va fi de durată şi este întâlnit la orice şantier”, a adăugat arhitectul şef.

El aşteaptă să vadă dacă noua investiţie va avea un efect pozitiv pentru Centrul Istoric. „Sunt păreri împărţite, însă singurul lucru care e realist în acest moment este faptul că există acest investitor, care şi-a asumat să facă această lucrare. Dacă venea un alt investitor cu un alt proiect, eram mai bucuroşi, poate. Dar, din păcate, asta este puterea de investiţii în zona Botoşanilor. Sigur că Centrul Istoric este tot zonă comercială, dar nu de gabaritul acesta. Trebuie spus că totul ţine de finanţare. Degeaba visăm la alte lucruri, dacă nu există finanţare şi finanţatorul dispus să investească”, a concluzionat Alexandru Agavriloae.

Proiectul a fost respins de cinci ori în Consiliul Municipal

Acest proiect a iscat multe contre politice în deliberativul local, dat fiind faptul că acţionar la Rapsodia Conf este Mihai Tincu, consilier municipal PSD până în toamna anului trecut. În septembrie 2020, proiectul a fost respins pentru a cincea oară în Consiliul Municipal. Deşi a fost avizat de comisiile din cadrul CL, la vot a fost respins, cu zece voturi pentru şi 11 împotrivă. Au votat pentru zece consilieri PSD, iar cei 11 liberali s-au abţinut de la vot, abţinerile fiind considerate tot voturi împotrivă.

Consilierii liberali nu şi-au motivat atunci votul, dar nici Mihai Tincu nu a comentat în vreun fel respingerea proiectului. La alte şedinţe, s-a explicat că inițiativa întruneşte toate condițiile legale pentru ridicarea complexului comercial, existând inclusiv avizul favorabil din partea Ministerului Culturii.

Proiectul a fost adus în atenţia noului Consiliu Municipal şi a fost votat în şedinţa din 6 noiembrie 2020. Au fost 12 voturi „pentru” (11 de la PSD și unul de la Pro România), opt împotrivă (şapte de la PNL și unul de la USR – PLUS). Raluca Curelariu (USR – PLUS), Maricel Maxim şi Andrei Amos (PNL) s-au abţinut de la vot.

Centru comercial şi două blocuri

Proiectul include demolarea clădirilor societății Rapsodia Conf, construirea unui centru comercial Lidl de aproximativ 2.200 de metri pătraţi, parcare de 120 de locuri, 10% din suprafața aferentă urmând să fie amenajată cu spații verzi. În a doua etapă, ar urma să se construiască, pe o altă suprafață de 2.000 de metri pătraţi, două blocuri de locuințe colective, cu regim de înălțime parter plus trei etaje.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...