A trecut ceva timp de la debutul pandemiei și lucrurile stau mai bine decât era de așteptat într-o țară în care sistemul sanitar este o glumă proastă, iar politicienii sunt interesați doar de parvenirea personală. Se pare că tocmai teama de sistemul sanitar i-a determinat pe unii dintre români să fie ceva mai responsabili și se poate spune că asta a funcționat surprinzător de eficient. Nu de alta, dar în perioada cât spitalele erau ocolite de pacienți s-au înregistrat mai puține decese decât atunci când funcționau la capacitate maximă – ce-o mai fi însemnând și asta, știu toți cei care au avut de-a face cu sistemul sanitar. E surprinzător și cât se poate de jenant că pandemia s-a dovedit a fi mai puțin eficientă decât sistemul sanitar la capitolul rărit trăitori pe aceste meleaguri. Din păcate, autorităților puțin le pasă. N-am auzit de vreo anchetă sau analiză care să facă lumină în acest caz de-a dreptul revoltător, în care acuzația de genocid organizat are acoperire din toate punctele de vedere – da, dragi guvernanți, când oamenii mor cu zile în spitale putem vorbi despre genocid. Aleșii se laudă că au învins pandemia și vorbesc de relansarea economiei, care a fost de atâtea ori relansată, încât nu mai reușește să se desprindă de pământ. Agenții economici să facă, să dreagă, noi așteptăm să-i taxăm, deoarece trebuie să plătească cineva dări în țara asta. Evident, Guvernul are altceva mai bun de făcut decât să-i susțină pe întreprinzători. Trebuie să se ocupe de soarta clientelei de partid. Exact ca pe vremuri, când nomenclaturiștii o duceau bine, dar sacrificiile și munca voluntară erau așteptate de la clasa muncitoare.
Cum spuneam, se pot trage niște concluzii. Și cea mai relevantă e faptul că statul este un prost administrator. Cel mai prost administrator, mai exact. Cele mai multe focare de Covid-19 s-au înregistrat în unitățile administrate de stat sau care au avut de-a face cu instituții ale statului. De-a lungul pandemiei, toate căminele de bătrâni din județ (cel puțin toate despre care am eu știință) au devenit focare de coronavirus. La fel s-a întâmplat și cu majoritatea centrelor de plasament, ceea ce ar trebui să ridice atât de necesarele semne de întrebare. Se știe că bătrânii din pomenitele cămine nu au prea multă libertate de mișcare, una care a fost redusă la minim în perioada pandemiei. Nu se poate spune despre ei că umblau aiurea prin târg, intrând în contact cu tot felul de purtători. Sărmanii oameni au fost izolați fără drept de apel încă de la început, deși se poate spune că oricum trăiesc izolați; cel mai adesea universul lor se reduce la cameră și curtea căminului. Vizitele familiilor au fost restricționate drastic, însă, cu toate acestea, rând pe rând căminele s-au transformat în focare. Cum a fost posibil în condițiile în care multe dintre acestea sunt amplasate la margine de localitate, deci izolate, iar accesul în interior a fost monitorizat? Lipsa de eficiență și implicare a statului e o explicație mai mult decât suficientă.
Rezidenții pomenitelor cămine sunt oameni în vârstă, cu probleme de sănătate. Și dacă cetățenii aflați la casele lor au dat dovadă de reticiență în a vizita spitalele în perioada de maximă isterie Covid, bătrânii din cămine nu au putut să se eschiveze. Administratorii căminelor nu i-au lăsat să zacă în paturi și să se trateze cu te miri ce în speranța că „poate trece”. Au făcut ceea ce e normal într-o țară civilizată și total contraindicat în România. Au apelat la ambulanță și servicii medicale instituționalizate. E de discutat de ce servicii medicale au avut parte în spitale, însă majoritatea celor care au supraviețuit vizitei la spital au fost trimiși în cămine cu plămânii bucșiți de Covid și, pentru că era păcat să păstreze așa o bucurie doar pentru sine, au dat la toată lumea. Sistemul sanitar din România și-a dovedit încă odată eficiența, deși nu era cazul și nici nevoie.
Acesta este marele adevăr pe care oficialii îl ignoră, mai ales că, după părerea lor, pandemia e istorie. În perioada izolării, spitalele au produs cei mai mulți bolnavi de Covid. Prosta organizare, lipsa specialiștilor, a circuitelor separate pentru bolnavii de Covid și pentru cei cu alte afecțiuni, nepăsarea și sifonarea banilor din sistem au dus la un dezastru de proporții. Cine răspunde pentru cei îmbolnăviți în spitale și trimiși acasă sau în centrele de bătrâni pentru a-i contamina și pe alții? Va plăti cineva vreodată pentru această crimă cu premeditare? Se pare că nimeni; deocamdată nu există vreo anchetă oficială pe această posibilă și necesară speță – respectiv transformarea în focare de Covid a unor centre care, dacă n-ar fi fost „intervenția” spitalelor, ar fi reprezentat refugii sigure. Asta pentru că nu există niciun interes, deoarece toate firele ar duce la un singur vinovat: statul. Statul, cel mai prost manager al crizei. Care nu a fost în stare să gestioneze propagarea virusului tocmai în instituțiile pe care le administrează direct. Spitalele nu au fost o stavilă împotriva pandemiei, ba dimpotrivă. Vorba mucaliților, care susțin că te internezi cu o boală și te externezi cu șapte, n-a avut nicicând mai multă acoperire.
E nevoie de anchete, măsuri și sancțiuni. Însă statul nu se grăbește să facă lumină în acest caz, la fel cum nu e interesat să afle adevărul în multe altele. Asta pentru că dă prost ca statul să recunoască ineficiența instituțiilor pe care le păstorește. Iar recunoașterea unor probleme trebuie urmată de sancțiuni și, mai ales, investiții în infrastructura sanitară. Ori statul numai de așa ceva nu are chef. Bani sunt, dar pentru alte investiții…
