Ancheta inițiată de procurorii anticorupție în cadrul Serviciului Rutier Botoșani ar putea fi finalizată în circa o lună. Potrivit unor surse apropiate anchetei, procurorii au finalizat în mare parte administrarea probelor și au trecut deja la redactarea rechizitoriului. Prin urmare, dosarul ar putea fi trimis instanței de judecată până la începutul toamnei, când inculpații ar urma să fie trimiși în boxa acuzaților.
Asta deși procurorii nu exclud posibilitatea extinderii cercetărilor și față de alte fapte. Rapiditatea cu care se mișcă anchetatorii denotă că unele probe sunt edificatoare și nu necesită noi investigații. Pe de altă parte, procurorii anticorupție sunt forțați să lucreze mult mai repede în cazurile în care au fost dispuse măsuri privative de libertate.
Control judiciar modificat pentru singurul ofiţer anchetat
Între timp, singurul ofițer anchetat în dosar, Eduard Iacob, a cerut în instanță modificarea măsurilor controlului judiciar. Inițial, solicitarea a adresată Direcției Național Anticorupție (DNA), care i-a respins-o, iar ofițerul a continuat demersurile în instanță, unde a reușit să obțină înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Botoşani, cu obligaţia de a nu părăsi teritoriul României.
Cererea s-a bazat pe o serie de probleme de ordin personal, ofițerul fiind în imposibilitatea de a ține legătura cu unele rude. În schimb, în cazul celorlalți polițiști care fac obiectul cercetărilor, controlul judiciar a fost menținut.
16 persoane vizate în dosar
Investigațiile în acest caz au început încă de la sfârșitul anului trecut, când mai mulți șoferi care au dat șpagă pentru a rămâne cu permisele de conducere au fost chemați la audieri la sediul Serviciului teritorial DNA Suceava.
Care va fi deznodământul anchetei, este greu de spus. În dosar sunt vizați în total 16 polițiști sau foști polițiști din cadrul Serviciului Rutier, printre care și un ofițer. Procurorii spun că, în perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 polițiști ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la mai mulți șoferi opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier.
20 de descinderi organizate de procurori
Faptele au ieșit la iveală pe 2 iunie a.c., când procurorii anticorupție au făcut 20 de percheziţii în judeţul Botoşani, dintre care una la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere şi restul la locuinţele poliţiştilor. În urma descinderilor, opt polițiști au fost arestați preventiv, iar alți opt au fost plasați sub control judiciar. Ulterior, și în cazul celor arestați măsura a fost revocată de Curtea de Apel Suceava, cei opt fiind plasați la rândul lor sub control judiciar.
Principalele acuzații vizau luare de mită și abuz în serviciu. În schimb, în cazul comisarului Eduard Iacob, care ar fi intervenit în mușamalizarea unui dosar penal, procurorii au venit cu încă trei capete de acuzare – fals intelectual, uz de fals în formă continuată și favorizare a făptuitorului. Între timp, toți cei anchetați au revenit la serviciu, dar nu au voie să activeze în cadrul Poliției Rutiere. Prin urmare, ei au fost puși la dispoziția conducerii IPJ și au fost mutați la alte structuri operative. Până la organizarea descinderilor, cinci dintre actualii inculpați – agenții de poliție Viorel Anton, Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Robert Neculai Fecioru și Ionel Balan – s-au pensionat. În momentul în care au fost eliberați, trei dintre ei – Anton, Balan și Fecioru – s-au ales și cu interdicția de a intra în sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Sacoşă cu lactate primită drept mită
Referatul de arestare preventivă depus de procurori la instanță, imediat după realizarea perchezițiilor, a evidențiat unele fapte reținute în sarcina polițiștilor. Astfel, pe 12 noiembrie 2020, agentul de poliție Constantin Ciprian Rusu, fiind în echipaj cu agentul Neculai Robert Fecioru, pe DE 58 și pe raza localităților Vlădeni – Leorda, ar fi pretins și primit de la un conducător auto foloase necuvenite, în schimbul neaplicării sancțiunii suspendării dreptului de a conduce.
Abaterile constatate au fost depășire pe linie continuă precum și depășirea vitezei legale de deplasare, dar cum șoferul nu avea niciun ban la el, agentul Fecioru i-ar fi cerut acestuia să aducă mai multe produse, în cursul aceleiași zile, spre seară, la sediul Poliției Rutiere Botoșani.
Astfel, la terminarea turei de serviciu, cei doi ar fi primit de la respectivul șofer câte o sacoșă cu produse lactate, fiecare pachet fiind în valoare de 50-60 de lei. În schimb, agentul Robert Fecioru ar fi primit 100 de lei de la un șofer vitezoman, prins circulând cu o viteză de 107 km/h, într-o zonă cu limită de viteză de 70 km/h, sumă pe care a împărțit-o cu celălalt agent din echipaj. Inițial, agentul a completat un proces verbal de amendă cu numele șoferului, însă, după ce a primit banii, nu l-a mai amendat pe șofer, ci a rupt procesul verbal și l-a incendiat cu bricheta, aruncându-l sub autospeciala de poliție aflată în staționare.
Şofer dus la bancomat să scoată bani
O altă informație vehiculată în anchetă avansa ipoteza că unul dintre șoferii opriți în trafic pentru o abatere rutieră nu ar fi avut niciun ban prin buzunar și ar fi fost dus la un bancomat cu mașina de poliție, pentru ca agentul de poliție să-și primească șpaga cuvenită. Anchetatorii au solicitat imaginile surprinse de camera de supraveghere de la bancomatul cu pricina pentru a vedea dacă polițistul apare în filmare. În plus, s-au solicitat și informațiile cu privire la suma retrasă pentru a vedea dacă aceasta coincide cu șpaga oferită de șofer pentru a scăpa de sancțiune.
Indiferent de aspectele care vor fi scoase la iveală de anchetă, până la pronunțarea unei sentințe definitive toți polițiștii anchetați și eventual trimiși în judecată vor beneficia de prezumția de nevinovăție.