Incidentele în care sunt implicate trenurile CFR par a fi fără oprire. Astfel, după ce în urmă cu câteva zile zeci de copii au rămas blocaţi timp de aproape 30 de ore într-un tren, botoşănenii care au vrut să meargă la mare vineri seară au avut parte de un incident similar.
La 18:26 a plecat trenul spre Vereşti, care face legătura pentru garnitura care merge spre litoral, în această perioadă, iar la ora 21:00 a plecat trenul spre Bucureşti, în care era şi un grup de copii care mergea în tabără la Braşov. Cele două trenuri nu au parcurs, însă, nici 20 de kilometri, iar ulterior s-au oprit, în halta Belcea. Mai întâi, locomotiva de la primul tren s-a defectat, iar până la sosirea celuilalt tren, care circulă pe aceeaşi linie, nu s-a remediat problema. Aproape de miezul nopţii cele două garnituri încă erau în zona haltei Belcea.
Printre cei blocaţi ore în şir în al doilea tren a fost şi un grup de copii care pleca într-o tabără. „Nu ne-a spus nimeni nimic. Vedeam în faţă celălalt tren pe line, dar nu ne spunea nimeni ceva exact. Ci doar să aşteptăm, că este o defecţiune”, a spus unul dintre cei din grup. După aproape trei ore de aşteptare, copiii au fost luaţi de părinţi cu maşinile din haltă.
Situaţia s-a remediat cu un al treilea tren, venit din Suceava. „A venit un alt tren, de la Suceava, să preia călătorii pentru Constanţa, și astfel a întârziat și trenul de București, cu plecare la 21:00, care nu putea pleca din Leorda, fiind linie simplă”, a precizat o sursă autorizată.