duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTTânăr cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără permis

Tânăr cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără permis

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Rădăuți-Prut efectuează cercetări cu privire la un tânăr depistat în trafic, la volan, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Aflați în misiune, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, în noaptea de miercuri spre joi (n.r. – 28 spre 29 iulie a.c.), pe raza localității Mitoc, un autoturism înmatriculat în România, condus de un botoșănean, în vârstă de 18 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, în urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5 ° C
10.6 °
5 °
88 %
1.6kmh
61 %
S
6 °
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...