Lupta pentru scaunul de președinte în PNL devine din ce în ce mai aprigă. Și mai interesantă. Chiar dezgustătoare. Spre deosebire de PSD, unde disciplina de partid chiar asta înseamnă, la PNL există oarece germeni de democrație. Germeni pe care cei doi candidați la funcția supremă în partid i-ar cam vrea îngropați. Fără îndoială, Orban își aduce aminte de vremurile bune din USL, când alegerea liderilor era un act formal. Poate îi pare rău că nu s-a încris la timpul potrivit în PSD; dacă reușea să convingă atât de mult încât să fie acceptat în gașca aia mică în cadrul căreia se iau toate deciziile importante n-ar fi fost pus în situația de a-și face griji pentru viitorul politic personal. Viitor care n-arată deloc roz dacă pierde alegerile din partidul care i-a netezit calea spre mărirea la care a tot visat din 1990 încoace. Și, în ciuda unui start destul de promițător în campania electorală internă, are șanse să facă rost de-un eșec cât se poate de lamentabil. Dacă la un moment dat Orban conducea detașat în ceea ce privește numărul de filiale unde se bucura de sprijin, schimbările din ultima perioadă sunt în măsură să-i dea speranțe lui Cîțu. Asta pentru că susținători de marcă ai actualului președinte PNL au ales barca mai promițătoare. Filiala de la Botoșani s-a reorientat, Costel Șoptică fiind unul dintre primii lideri care s-au răzgândit. Asta în condițiile în care a lipsit de la „întâlnirea oarecum administrativă” cu primarii PNL, care au fost consiliați direct de premier cu privire la accesarea de fonduri. Un gest din care toată lumea a înțeles ce era de înțeles, însă omul se mai răzgândește, că doar n-o să-și riște viitorul politic pentru niște principii.
Mircea Fechet, de la Bacău, a sărit și el în barca premierului, așa cum au făcut și Dragoș Soare (liderul PNL Ialomița), Liviu Voiculescu (președintele PNL Olt), Lucian Heiuș (prim-vicepreședinte la Hunedoara, dar și secretar de stat pe la Finanțe). Eugen Pârvulescu, căpetenia liberalilor din Teleorman, vrea și el în gașca lui Câțu, deși n-au trecut multe zile de când îl asigura de toată susținerea sa pe Ludovic Orban.
Aparent, vorbim de oportunism politic, însă o analiză mai profundă arată că miza este mult mai mare. Să ne gândim că în filialele în care Cîțu se bucură de sprijin alegerea liderilor a fost un act formal deoarece au candidat singuri, o manevră care-i aduce supărător de aproape de PSD. Dacă doreau să păstreze aparența unui exercițiu democratic ar fi putut să mimeze o competiție internă concurând împotriva unui fidel care n-ar fi fost votat nici de propria familie, dar nimeni nu s-a riscat la o asemenea ipocrizie. Nu spun mai multe pentru că nu vreau să dau idei. Însă e de remarcat dorința liderilor actuali de a avea parte de domnie lungă și liniștită. Dictatura de partid, pe care au tot hulit-o când erau mai mititei, le convine de minune odată ce au crescut.
Tot de manevre pe care liberalii le tot reproșează pesediștilor ține și documentul prin care echipa lui Cîțu stabilește niscaiva direcții de acțiune și nu se ferește să pomenească despre sprijinul președintelui Iohannis, acest arbitru imparțial al scenei politice, dar care ține cu #echipacâștigătoare. Nu #teamcîțu pentru că sună a metoda doctorală Copy-Paste la #teamorban. Exemplu de mesaj tematic pentru echipa Cîțu: „Este singurul premier care și-a asumat reforme, indiferent de costurile politice, a fost ministru de finanțe în pandemie, a trecut țara prin criză în 2020, România are cea mai mare creștere economică din UE. Cifrele nu mint. Și mai ales, premierul are un partener de încredere: președintele Klaus Iohannis”.
Da, cifrele nu mint. Premierul însă da. Prețurile au crescut și vor continua să crească. Puterea de cumpărare a crescut doar în declarațiile celui care, în plină pandemie, și-a depus mandatul în ziua în care trebuia să fie investit pentru a deschide cale liberă celui împotrivă căruia candidează astăzi, generând o criză de penibil. E premierul care, având la dispoziție patru ani în care pedala populismului poate fi lăsată moale de tot deoarece niciun soi de alegeri nu bat la ușă, preferă să amâne reformele promise, încercând să ne aburească cu tâmpenia că una e programul electoral și altul e cel de guvernare. Da, și greaua moștenire…
Evident, Cîțu a încercat să ne convingă că documentul incriminat nu are de-a face cu cancelaria lui sau cu tot ceea ce ține de Guvern. A susținut că nu e real și a cerut dovezi. Partea proastă în ceea ce-l privește e că le-a primit mai repede decât se aștepta. Nu surprinde pe nimeni că individul minte, însă de data asta a fost dat repejor în vileag. Documentul are antentul Guvernului și e semnat de Mioara Costin, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru. Cumva, se repetă istoria lui Dragnea, recent eliberat din închisoare. Dragnea a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului. Două angajate la stat lucrau pentru partid. Practic, vorbim de aceeași speță în cazul lui Cîțu; o angajată la Cancelaria Primului Ministru trudește la campania acestuia pentru funcția de președinte al PNL. Se vor sesiza instituțiile abilitate? Bănuiesc că nu… Chiar dacă a făcut pușcărie pe merit, Dragnea are pe undeva dreptate atunci când susține că în România condamnările vin pe comandă politică. Pentru că mulți merită ani grei de pușcărie, dar de primit primesc doar unii.
Indiferent cine va câștiga alegerile, PNL se va apropia de PSD în ceea ce privește „democrația” de partid. Pentru că învingătorul nu-și va asuma riscurile ce vin la pachet cu democrația. O democrație care le-a fost de folos liberalilor de soi când erau mărunței, dar care îi încurcă acum când nu vor să fie alții mai mari ca ei.
