Mâine, 21 iulie, sute de cadre didactice botoşănene vor susţine proba scrisă din cadrul Concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar. Potrivit datelor centralizate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru concurs s-au înscris 654 de candidaţi. 92 dintre aceştia au absolvit în acest an cursurile unei instituţii de învăţământ superior sau un modul de pregătire a personalului didactic.
Cei mai mulţi candidaţi sunt educatoare (140) şi învăţători (84). Alte discipline la care sunt zeci de candidaţi sunt: educaţie fizică şi sport – 65, limba şi literatura română – 58, limba engleză – 30, religie ortodoxă – 25, istorie – 23, matematică – 22.
În funcţie de disciplina la care vor da proba scrisă, candidaţii au fost repartizaţi în patru centre de examen, respectiv Şcoala 10, Şcoala „Grigore Antipa”, Colegiul Naţional „AT Laurian” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. La centrele de examen a fost afişată repartizarea pe săli a candidaţilor.
Accesul în centre se va face în intervalul orar 7:00 – 8:15. Proba scrisă începe la ora 9:00, candidaţii având la dispoziţie patru ore pentru redactarea lucrărilor.
Candidaţii eliminaţi din concurs nu primesc post în anul şcolar 2021 – 2022
Candidații care în timpul probei scrise sunt surprinşi copiind, transmițând soluții cu privire la subiecte sau având asupra lor materiale nepermise, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă. Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă. Candidații eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizați pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2021-2022. Candidaţii care renunţă din proprie inițiativă la concurs pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații şi pot părăsi sala după cel puțin două ore de la deschiderea plicului cu subiecte.
Potrivit calendarului de organizare a acestui concurs naţional, primele rezultate vor fi afişate pe 27 iulie, iar rezultatele finale pe 3 august.