Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a scos la concurs postul de director adjunct al Direcției Agricole Județene (DAJ) Botoșani. Anunțul a fost făcut după ce fostului director adjunct, Stelică Trofin, i s-a terminat interimatul.
Examenul va avea loc marți, 3 august, ora 10.00, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, București, iar interviul se va desfășura într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Persoanele interesate pentru această funcţie trebuie să aibă studii de licență și de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diploma echivalentă. De asemenea, trebuie să aibă și o experiență în domeniu de minimum șapte ani.