Bacalaureatul și nuca în perete – Dumitru MONACU, scriitor

Fără a avea pretenția de a fi specialist în ale învățământului voi încerca astăzi să despic în câteva șuvițe acest fir răsdespicat, răsucit și înnodat de fiecare „Abramburic” care s-a aflat vremelnic la cârma ministerului de profil. Minister aflat pe post de Cenușăreasă în cadrul guvernelor postdecembriste că deh!, aici nu sunt grămezi de bani ca la Dezvoltare sau la Transporturi. Faptul că cele două licee de prestigiu din municipiul reședință de județ, respectiv „Mihai Eminescu” și „A.T. Laurian” s-au situat pe primele locuri în ceea ce privește promovabilitatea la bacalaureat nu cred că miră pe nimeni din două motive, ordinea lor stabiliți-o dumneavoastră după cum considerați: nu orice elev alege să urmeze cursurile acestor colegii și, la fel, nu orice profesor este capabil să șlefuiască și să amplifice zestrea intelectuală nativă sau dobândită în gimnaziu a acestor elevi. Ceea ce m-a frapat la aflarea rezultatelor a fost mediatizata contraperformanță a Școlii de Cooperație unde nici un elev nu a reușit să promoveze examenul de bacalaureat. Sunt convins că multă lume a gândit în prima secundă că acolo, la acea școală, sunt elevi și profesori foarte slabi, că acolo orice se face, numai carte, nu! Ei bine, dacă privim în profunzime o să realizăm că părerea noastră este la fel de obtuză ca și a „ambramburicilor” care s-au perindat pe la șefia ministerului de profil, adică nu suntem în stare să vedem copacii din cauza pădurii. În fond, ce este bacalaureatul? Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, bacalaureatul este un examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la facultate. Cu siguranță, elevii care au optat pentru a urma cursurile Școlii de Cooperație nu s-au gândit nicio clipă că locul lor de muncă va fi Silicon Valley, NASA sau nu știu care institut de cercetare. Nu! Ei s-au înscris la aceste cursuri din dorința de a se pregăti cât mai temeinic pentru o meserie practică, acum în perioada în care fiecare părinte dorește ca progenitura lui să urmeze facultate, master și doctorat. Indiferent cât costă, copilul trebuie să aibă patalamale la mână chiar dacă, după rezultatele ultimelor studii, doar unul din trei absolvenți de facultate activează în domeniul pentru care s-a burdușit cu cartoane universitare plătite de cele mai multe ori, extrașcolar, cu bani grei. Din păcate, oferta Scolii de Cooperație a rămas țintuită la nivelul anilor 80, noile joburi apărute pe piața muncii din România neregăsindu-se în evantaiul de meserii care se învață acolo. Ba mai mult, puținii meseriași buni iau calea Occidentului aspect care se transformă într-un sport extrem pentru românașul nostru care are nevoie la un moment dat de un instalator sau de un tâmplar priceput, de exemplu. Ca să nu mai spun că a găsi pe site-urile de profil un coșar, un zidar sau un parchetar bun este exact ca la loterie, doar șase din 49 sunt disponibili, iar în ceea ce privește calitatea lucrării și suma, prima este asimptotică spre zero iar a doua spre infinit! Asta ca să folosim niște termeni utilizați la proba de analiză matematică din  cadrul examenului de bacalaureat. Ar trebui să înțeleagă orice părinte că decât să aibă în casă un dezavantajat intelectual (ca să folosesc niște termeni mult mai puțin supărători decât clasicul … „prost”) dar cu diplomă de la nu știu ce facultate fantomă, mult mai potrivit ar fi un bun meseriaș, un priceput în ale practicilor uzuale și necesare. Respectul celorlalți nu-l primești datorită cartonului cu antetul universitar ci numai și numai priceperii într-un anumit domeniu. De aceea nu consider cu nimic mai prejos unui licențiat, un meseriaș tobă de pricepere. Din păcate, învățământul nostru nu are nicidecum capacitatea de a dirija elevii spre ceea ce ar putea face bine și foarte bine. Pentru că în orice copil există sămânța geniului, marea artă a părinților și a dascălilor constând în depistarea domeniului în care acesta ar putea face performanță. Cu regret constatăm că la noi meseria încă se fură, nu se învață, programa de învățământ fiind total divergentă față de necesitățile și profilul meseriei alese de către elev. Că degeaba încearcă proful să-i bage în cap elevului formule sau clișee ce nu îl vor ajuta niciodată în activitatea sa. Nu cred că un zidar de exemplu, va construi un perete mai drept și mai rezistent dacă poate să rezolve o ecuație de gradul doi sau dacă știe formula chimică a acidului sulfuric. Revenind la pomenita Școală de Cooperație, aceasta încă poartă un nume anacronic, total nepotrivit pentru vremurile de azi. Școală de meserii, de aptitudini speciale, de calificare, orice merge numai acest „de cooperație”, nu! În aceste condiții de „înghețare” în timp a amintitei unități de învățământ, includerea ei în tot felul de clasamente negative în ceea ce privește bacalaureatul mi se pare un fel de căutare cu lumânarea nu a senzaționalului ci a grotescului, a ridicolului și a absurdului. Având mare, mare nevoie de meseriași e limpede că avem o la fel de mare nevoie și de școli care să îi pregătească. Drept urmare, bacalaureatul la aceste unități școlare se potrivește exact ca nuca în perete! Că dacă fost construit de un zidar nepriceput, nu se sparge nuca ci peretele!