Nu am uitat cum guvernele liberale s-au fofilat printre promisiunile cu eliminarea pensiilor speciale sau alegeri locale în două tururi. Erau primele indicii. Nici după alegeri nu s-a modificat ceva, nu mai știu cine spunea că singura schimbare, de când PSD nu mai e la putere, e că PSD nu mai e la putere.
De obicei, deciziile politice din administrație sunt de două feluri: necesare sau acceptate. Cum rareori măsurile necesare sunt și cele acceptate, se încearcă niște compromisuri. Când vorbim de România, trebuie să folosim timpul trecut, pentru că nu se mai încearcă nimic, singurul buton pe care se apasă e cel al populismului.
Deși traversăm o perioadă de patru ani fără alegeri, în care se pot lua măsuri necesare, chiar dacă nepopulare, mult mai ușor, pentru că mai e mult până la următoarele alegeri, iar măsurile respective își pot arăta roadele.
Prima măsură ar fi fost să fie scuturat copacul cu bugetari, bine de tot, pentru că mai mult de o treime din angajații la stat nu sunt doar inutili, ci sunt de-a dreptul toxici, prin frânarea dezvoltării în toate domeniile. În schimb, ministrul muncii, Raluca Turcan se laudă cu o sută de mii de noi locuri de muncă. Dar uită să spună câte sunt în sectorul de stat, care era și așa supra-aglomerat. Pentru că aproape jumătate sunt angajări la stat.
Politica asta moștenită de la PSD, unde statul dă tot ce colectează pentru pensii și salarii este rostogolită în continuare. Deși există exemple spectaculoase, care arată ce se poate face. Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a concediat jumătate din angajații instituției, vreo 70. După numai un an, a economisit un milion două sute de mii de euro, bani cu care a construit un pod peste Criș. Iar CJ Bihor funcționează, conform lui Bolojan, mai bine și mai eficient cu restul de 70 de angajați.
O altă oportunitate pe cale de a fi pierdută este reorganizarea administrativă și descentralizarea. Mai puține unități administrative, pentru că avem localități unde singurii angajați sunt ai primăriei, direcționarea spre regiuni, pentru o administrație mai suplă și mai eficientă, cu mai mare autonomie locală. Toate astea duc la micșorarea cheltuielilor administrative, o mai ușoară absorbție a fondurilor europene și o clarificare a zonelor care au nevoie de investiții guvernamentale.
Dar abia când ajungem la justiție înțelegem și de ce se întâmplă toate astea. Reformarea justiției a dispărut brusc din discursul public, orice încercare de a schimba ceva se lovește de rezistență, de fricțiuni în alianța de guvernare sau de vaietele pesediștilor. Practic legile au rămas așa cum le-au viciat guvernele Dragnea, în ciuda atenționărilor de la forurile europene, de care liberalii făceau mare caz când erau în opoziție.
Dacă la asta mai adăugăm și faptul că DNA și DIICOT spun că riscă să nu mai poată acționa din cauza lipsei crase de personal, înțelegem și despre ce e vorba. Despre bani.
România se așteaptă la 30 de miliarde de euro din PNRR, plus vreo 50 de miliarde de euro din programe europene. Iar toată clasa politică se uită exoftalmic la muntele ăsta de bani și nu le mai trebuie reforme care să ducă la convulsii sociale. Și nici o justiție independentă, care să îi încurce cu anchete vizavi de împărțirea prăzii.
Sunt bani mulți, un motiv destul de bun ca liberalii să stea cuminți, iar pesediștii să forfotească și să depună moțiuni de cenzură. Că nu e un moment potrivit să fii în opoziție.
Dar probabil socoteala de acasă, din România, nu se va potrivi cu cea din târgul european. Banii din PNRR sunt legați de niște reforme la care guvernul s-a angajat. Reforma pensiilor, înghețarea salariilor la bugetari, introducerea unei taxe de timbru la automobile și altele.
Reforme pe care liberalii nu prea vor să le facă. Se vor fofila, vor promite că fac pentru a lua ceva bani, apoi gata, iar Consiliul Europei va îngheța finanțările, în lipsa reformelor.
Cât despre banii care trebuie absorbiți pentru proiecte cu finanțare europeană, România a luat maxim 20% din ei și aia a fost o excepție, de obicei suntem pe la 12%. Și nu văd vreo efervescență în a scrie proiecte europene, cel puțin dinspre administrație.
Depinde de cât de tare vor guvernanții să ia banii din PNRR, asta e șansa să se întâmple ceva. Promisiunile sunt mari, iar așteptările oamenilor asemenea. Dacă vor dori să ia ceva mai mulți bani – mă îndoiesc că îi vor lua pe toți – reformele respective trebuie puse în aplicare. Nu e nimic paradoxal aici, că ne schimbăm în bine la îndemnul străinilor, așa e de când lumea, nu e ceva nou.
Deocamdată eu văd însă doar dorință de îmbogățire a clientelei politice. Și dacă asta nu se schimbă rapid, după patru ani vom număra din nou niște politicieni îmbogățiți peste noapte, iar alegerile vor fi extrem de problematice pentru liberali. Și pentru români, dar asta nu e ceva neobișnuit.
