Elicopterul SMURD a fost chemat de urgenţă, luni după-amiază, pentru a prelua o fetiţă de doar nouă ani. Copila a fost diagnosticată cu mediastinită şi şoc septic, medicii pediatri solicitând transferul ei imediat într-un centru unversitar.
Copila a fost preluată de o ambulanţă cu medic din cadrul SMURD şi transportată pe terenul unităţii militare de pe strada Petru Rareş, unde a aterizat aeronava SMURD. De acolo va fi transportată pe calea aerului la Bucureşti.
Potrivit cadrelor medicale, fetiţa a ajuns la spital în stare gravă de luni dimineaţă, fiind internată direct în secţia de Terapie Intensivă. „Pacienta a fost internată cu bronhoneumonie acută, insuficienţă respiratorie acută decompensată. A fost intubată şi ventilată mecanic, starea fiind foarte gravă”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Mediastinita este o condiţie ameninţătoare de viaţă, cu o mortalitate extrem de ridicată, dacă este recunoscută tardiv sau tratată inadecvat. Deşi este recunoscută drept complicaţie a unor infecţii, cele mai multe cazuri apar după chirurgia cardiacă. Aceasta complicaţie afectează aproximativ 2% dintre aceşti pacienţi.
Mediastinita este inflamatia tesuturilor din mediastin – zona medie a toracelui. Aceasta poate fi acuta sau cronica. Mediastinita acuta este de obicei bacteriana si se datoreaza unei rupturi de organe din mediastin. Pe masura ce infectia progreseaza rapid, conditia este considerata a fi severa.