joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTMii de botoșăneni au primit indemnizații de Covid

Mii de botoșăneni au primit indemnizații de Covid

În timpul situației de urgență cauzată de pandemia de Covid19, mai mulți botoșăneni care și-au întrerupt, suspendat sau și-au redus activitatea, au beneficiat de un sprijin financiar. Astfel, în perioada 16 martie 2020-31 mai 2021, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), Botoșani a asigurat plata unui număr de 2.546 de beneficiari.

Printre cei care au beneficiat de acest sprijin se află 1.552 de persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) și întreprinderi familiale (IF). Aceste categorii au primit indemnizaţii în valoare totală de 13.486.975 de lei. De asemenea, și 35 de botoşăneni care primesc drepturi de autor și drepturi conexe au încasat o indemnizaţie totală de 785.114 de lei. La aceste categorii se adaugă și 61 de zilieri care au primit în total 36.319 de lei.

„Cei care au primit aceste indemnizații nu trebuie să le returneze. Pentru indemnizaţiile plătite se datorează impozit pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute în Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit reglementărilor specifice, în cazul profesioniştilor asiguraţi în sisteme proprii de asigurări sociale. Obligaţiile fiscale menţionate se declară prin declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice și sunt gestionate de către ANAF”, a declarat Sebastian Tocariu, director executiv, AJPIS Botoșani.

Indemnizaţiile plătite sunt în total de 20.932.692 de lei

Indemnizaţia Covid 19 se plăteşte, în baza unei declaraţii pe propria răspundere, în zece zile de la data depunerii acesteia. Potrivit legii, indemnizaţia Covid 19 reprezintă 75% din câştigul salarial mediu brut. Indemnizaţia este impozabilă.

Pentru perioada 16 martie2020 – 31 mai 2021, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială  Botoșani a plătit indemnizaţii în valoare totală de 20.932.692 de lei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
3.4 ° C
4.6 °
3.3 °
72 %
0.5kmh
100 %
J
4 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...