Sunt cei mai vechi martiri din ţara noastră, atestați de izvoarele aghiografice și au primit moartea martirică în cetatea Halmyris, în anul 290, în timpul lui Dioclețian.
Sfântul Epictet era originar din părțile Răsăritului. A primit harul preoției și s-a învrednicit de darul vindecării orbilor, ologilor și a celor demonizați.
Sfântul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se convertește la creștinism în urma întâlnirii cu preotul Epictet și împreună cu acesta ajunge în cetatea Halmyris. Mai târziu și tânărul Astion se învrednicește de darul facerii de minuni.
În acel timp, sosește în Halmyris comandantul Latronianus. Acesta află că în oraș au ajuns doi străini care prin cuvântările lor au făcut pe mulți să renunțe la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet și Astion sunt arestați și întemnițați.
Au fost supuși la diferite chinuri, dar în urma lor au rămas nevătămați. În urma acestor minuni, comandantul a poruncit să nu li se dea hrană și apă timp de 30 de zile. Vor ieși biruitori și după cele 30 de zile de înfometare.
Latronianus, văzând ca nu-i poate învinge în niciun fel, a poruncit ca celor doi sfinți să li se taie capul. Trupurile acestora au fost îngropate de creștini.
După Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfinților Epictet și Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au rămas necunoscute celorlalți creștini până în data de 15 august 2001, când ele au fost descoperite de Mihail Zahariade, conducătorul echipei de arheologi și cercetător științific principal la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din București, împreună cu soția lui, Ileana-Ildiko, restauratoare la Muzeul National de Istorie a României, și depuse în Catedrala arhiepiscopală din Constanţa.
În prezent, moaștele Sfinților Epictet și Astion sunt în Mânăstirea Halmyris, iar la Constanta au rămas doar câteva părticele din sfintele lor moaște.
– Preot Sandu OLIVIAN