A fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele și a învia morții. Sfântul Sisoe s-a nevoit în pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Cuviosul Sisoe postea atât de mult, încât ajungea să nu mănânce nimic timp de mai multe zile.
Într-una din zile, un om se îndrepta cu fiul său spre chilia Sfântului Sisoe pentru a lua binecuvântare. Pe drum, copilul muri, însă tatăl, fără a se tulbura, şi-a continuat drumul până la bătrânul Sisoe. A intrat în chilia acestuia cu fiul său în brațe. A căzut la pământ pentru a fi binecuvântat. După acest gest, tatăl s-a ridicat, lăsându-l pe copil la picioarele Sfântului Sisoe.
Bătrânul, necunoscând că fiul acestuia este mort, i-a spus:
– Ridică-te și du-te afară!
După ce a rostit aceste cuvinte, copilul s-a ridicat și a ieșit. În urma acestei minuni, tatăl i-a spus Cuviosului Sisoe cele petrecute cu fiul său, iar bătrânul i-a spus să nu vestească nimănui despre cele petrecute până la moartea sa.
Cuviosul Sisoe a trecut la cele veșnice în anul 429.
Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe: „Dacă suntem într-o călătorie și călăuza ne rătăcește, trebuie să-i atragem luarea-aminte?“. Bătrânul zice: „Nu“. Fratele întreabă: „Să-l lăsăm atunci să ne rătăcească?“. Bătrânul zice: „Dar ce să faceți, să luați un ciomag și să-l bateți? Eu am cunoscut câțiva frați care călătoreau prin pustiu și călăuza lor i-a rătăcit, noaptea. Erau doisprezece și toți știau că s-au rătăcit și fiecare se lupta cu sine, ca să nu spună. Când s-a făcut ziua, călăuza și-a dat seama că au greșit drumul și le-a zis: «Iertați-mă, ne-am rătăcit». Toți i-au zis: «Știam, dar am tăcut». El a fost uluit și le-a zis: «Frații se stăpânesc până la moarte, ca să nu vorbească». Şi L-a slăvit pe Dumnezeu. Bucata de drum pe care o rătăciseră era de douăsprezece mile“.
Toată mântuirea omului stă în smerenia lui, iar smerenia lui se construiește pe ruinele sufletului luptat de nevoință care a dărâmat zidurile de aramă ale mândriei și orgoliului.
– Preot Sandu OLIVIAN
