vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTSpital lăsat "fără ton" din cauza facturilor neachitate

Spital lăsat “fără ton” din cauza facturilor neachitate

Cel mai mare spital din Moldova, ca număr de paturi, cu cheltuieli lunare de milioane de lei, a rămas fără linii telefonice, din cauza neplăţii facturilor. Deşi poate părea incredibil, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) a uitat să achite facturile către operatorul de telefonie fixă. Restante la finele lunii iunie, acestea au intrat în faza de întârzieri de joi, astfel că sistemul a întrerupt linia telefonică principală a celui mai mare furnizor de servicii medicale din județ.
Deşi problema poate părea una nu foarte gravă, în perioada de pandemie însă, linia telefonică a SJU a fost printre singurele modalităţi în care familiile bolnavilor pot ţine legătura cu aceştia pe secţie sau cu cadrele medicale, mai ales că în unele secţii nu este permis telefonul mobil. Astfel, cei care au apelat joi de la primele ore ale dimineţii numărul 0231518812 au primit mesajul „post telefonic suspendat temporar”.

Surpriza a fost şi pentru personalul din spital. „Linia fixă este folosită pentru a contacta celelalte unităţi sanitare, centrele universitare, dar şi pentru familii, să ţină legătura cu noi. De dimineaţă m-am trezit asaltat de telefoane pe numărul meu personal şi nu înţelegeam de ce. Ruda unui pacient mi-a spus că a încercat pe fix, dar este suspendată linia telefonică”, a spus un medic din cadrul unităţii sanitare.

Problema a fost remediată în decurs de câteva ore, spre amiază Spitalul Judeţean având din nou „ton de apel”. Cu toate acestea, reprezentanţii spitalului spun că nu ar fi fost vorba de neplata la timp a facturii telefonice, ci doar de o problemă tehnică. „Conducerea unităţii sanitare a transmis faptul că au fost, într-adevăr, mici probleme dimineaţă, cauzate de o serie de defecţuni tehnice. Au fost remediate în câteva ore, însă”, a spus Iona Asaftei, purtătorul e cuvânt al SJU Mavromati.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...