S-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi ca egumen al Mănăstirii Râmeț, din județul Alba. Pe peretele bisericii de la Râmeț, care desparte naosul de pronaos, se află următoarea inscripție: “Scris-am eu mult greșitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic“. Această inscripție este prima mențiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.
Potrivit tradiției, Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga, postea și săvârșea sfintele slujbe. Nu mânca decât sâmbăta și duminica, iar în celelalte zile se hrănea doar cu Sfintele Taine.
Sfântul Ghelasie era atât părintele sihaștrilor din Munții Râmeț, cât și al sătenilor din Ţara Moților. Mulți din cei stăpâniți de duhurile necurate au primit vindecare prin rugăciunile sale.
La trecerea sa la cele veșnice, trupul său a fost îngropat lângă vechea biserică a Mănăstirii Râmeț. Cu timpul a devenit necunoscut locul în care a fost înmormântat.
Moaștele sale au fost scoase la iveală în anul 1925, când, în urma unei ploi torențiale, a fost văzut un cap de om care a înconjurat de trei ori vechea biserică a Mânăstirii Râmeț și s-a oprit lângă sfântul altar. Alte două capete au fost scoase la suprafață de ape. Capetele au fost îngropate în partea dreaptă a vechii biserici. S-a purces la dezgroparea lor după ce călugării au văzut că zăpada se topea în fiecare an deasupra locului în care au fost puse capetele. Capul Sfântului Ghelasie a fost identificat după ce o femeie bolnavă de epilepsie s-a vindecat după ce s-a atins de el.
Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ghelasie și trecerea numelui sau în calendarul ortodox. Canonizarea solemnă s-a făcut la Râmeț la 29 iunie 1992. Pomenirea Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț se face la 30 iunie.
– Preot Sandu OLIVIAN
