Pompierii botoşăneni au intervenit astăzi, 28 iunie, pentru a evita producerea unei catastrofe în marginea oraşului după ce un autoturism Volkswagen Passat a lovit o ţeavă de gaz.
Accidentul a avut loc pe Strada Dragoş Vodă pe sensul de mers dinspre Liceul „Elie Radu” spre Centrul Istoric. Într-o intersecţie în apropiere de Camera de Comerţ, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, a ajuns pe trotuar şi s-a izbit în ţeava de gaz de la o casă. În urma unui apel la 112, la faţa locului au intervenit, în scurt timp, echipaje de la Delgaz, poliţie şi pompieri.
După câteva zeci de minute pompierii au reuşit să tragă maşina, iar cei de la Delgaz au întrerupt scurgerile de gaze.
Din primele informaţii se pare că la volan ar fi fost o şoferiţă, în vârstă de 36 de ani, însă o parte din martorii accidentului au spus că autoturismul ar fi fost condus de o altă persoană, care ar fi părăsit locul accidentului. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a se stabili exact circumstanţele producerii evenimentului rutier.