vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTTeribilist prins la volan în bezna nopții

Teribilist prins la volan în bezna nopții

Un tânăr din comuna Albești a dat dovadă de o inconștiență totală după ce a urcat beat la volanul unui autoturism, deși nu avea permis de conducere. În vârstă de 27 de ani, tânărul a fost surprins în trafic de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, în noaptea de marți spre miercuri (n.r. 22 spre 23 iunie a.c.), în timp ce conducea autoturismul pe DJ 282 care străbate comuna Albești.

Oprit pentru control, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, verificările efectuate de polițiști au scos la iveală că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În ciuda probelor, teribilistul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Prin urmare, polițiștii i-au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii a două infracțiuni la regimul rutier – conducere fără permis și refuzul de a se supune controlului alcoolscopic.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...