1.600 de angajaţi care lucrează în asistenţă socială vor primi în următoarea perioadă drepturi băneşti suplimentare. „După un an de zile de umblat prin tribunale, am reușit să obținem hotărâri judecătorești definitive pentru cele două stimulente de risc pentru lucrătorii din asistență socială! Asta pentru că guvernanții nu au asigurat și finanțarea lor!”, a anunţat Camelia Socianu, liderul Sindicatului „Impact”.
Potrivit liderul sindical, anul trecut, printr-o ordonanţă de urgenţă, angajaţii izolaţi la locul de muncă urmau să primească 1150 de lei, într-o singură tranşă. „Toată perioada de izolare a durat cinci săptămâni. Nu a durat mult şi, după o lună, parlamentarii s-au gândit că aceşti angajaţi merită mai mult şi au acordat 2500 de lei pentru fiecare lună de stare de urgenţă, dar au lăsat la modul general, lucrătorii din sistemul de asistenţă socială şi comunitară care au fost implicaţi în mod direct în sprijinirea şi îngrijirea personalelor vulnerabile. Asta înseamnă că şi alţi salariaţi, pe lângă cei izolaţi la locul de muncă, beneficiază de acest drept. Dar nu s-au acordat nici 1.150 de lei, nici 2.500 de lei”, a explicat Camelia Socianu.
Drepturi câştigate pentru 1600 de salariaţi
După ce angajaţii din sistem nu şi-au primit banii, Sindicatul „Impact” s-a adresat instanţei pentru obţinerea ambelor stimulente de risc. Instanţa de fond de la Tribunalul Botoşani a dat câştig de cauză sindicatului, procesul ajungând la Curtea de Apel Suceava. „Nu s-au acordat. Culmea este că inclusiv asistentul maternal, inclusiv asistentul personal, asistentul social din primării care a fost implicat în sprijinirea persoanelor vârstnice, pentru că tot în perioada stării de urgenţă a apărut ordonanţa militară care prevedea că persoanele peste 65 de ani nu au voie să părăsească locuinţa, autoritatea publică locală fiind obligată să le asigure bunurile necesare, alimentele de bază şi medicamente. După ce au reglementat acordarea celor 2.500 de lei, au abrogat ordonanţa de urgenţă. Practic, cei 1.150 de lei nu se mai puteau da, din august 2020. Noi am introdus acţiunile în instanţă în iulie 2020, şi, la momentul respectiv îşi producea efectele”, a spus Camelia Socianu.
Potrivit liderului Sindicatului „Impact”, angajaţii care au stat izolaţi la locul de muncă vor primi câte 1.150 de lei. „2.500 de lei se dau pe fiecare lună de stare de urgenţă, respectiv două luni, deci 5.000 de lei, fără 10% impozit. 4.500 de lei ar trebui să primească în mână. Din cei 1.700 de membri de sindicat, undeva la 1.600 vor primi aceste drepturi. Noi am introdus acţiune inclusiv pentru asistenţii personali, inclusiv pentru colegii din alte judeţe, avem la Braşov, Ilfov, Ialomiţa, Dolj, Covasna şi în două sectoare din Bucureşti”, a concluzionat Camelia Socianu.