spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTEveniment dedicat lui Eminescu, organizat de Asociația "Scut botoșănean"

Eveniment dedicat lui Eminescu, organizat de Asociația “Scut botoșănean”

Marți, 15 iunie, s-au împlinit 132 de ani de la moartea poetului botoșănean Mihai Eminescu. Cu această ocazie au fost organizate mai multe activități, printre care se numără şi cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Eminescu trăiește prin noi”, organizat de Asociația „Scut botoșănean” cu sprijinul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani.

În cadrul spectacolului au urcat pe scena amfiteatrului Cornișa copii de la Grădinița Coșula, elevi ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, coordonaţi de profesorul Alina Cărăușu, elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din  Botoșani, profesor coordonator Cătălin Purice, elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Ipotești, profesor coordonator Medeea Chisăliță, Corul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, coordonator Gabriel Corolea, dar și trupa de teatru „Katharsis” a Colegiilor Naționale ”A. T. Laurian” și ”Mihai Eminescu”, profesor coordonator fiind Dorica Coca.

“Și în acest an, scrierile „Eminului” nostru iubit au fost evocate de copii ca o mărturie peste veacuri a faptului că Mihai Eminescu este geniul în care sufletul românesc s-a întrupat istoric. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment!”, a declarat Bogdan Cărăușu, președintele Asociației „Scut botoșănean”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
11.6 °
10 °
85 %
5kmh
4 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...