Un individ bănuit că ar fi jefuit o femeie pe stradă a fost reținut marți, 15 iunie a.c., de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), suspectul are 34 de ani din și este din comuna Curtești. „În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 9 iunie a.c., ar fi urmărit victima, o femeie de 53 de ani din municipiul Botoșani și ulterior, prin întrebuințarea de violențe, i-ar fi sustras acesteia din mână o poșetă care conținea documente personale și suma de 100 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Botoșani.
Ancheta a început la scurt timp de la comiterea faptei, iar în urma activităților desfășurate, polițiștii au reușit să-l identifice pe principalul suspect, prejudiciul fiind recuperat de anchetatori.
Individul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.