Joe Biden și Vladimir Putin vor avea miercuri, la Geneva, prima întâlnire față în față de la instalarea liderului democrat la Casa Albă, CNN vorbind despre unul dintre cele mai importante summit-uri din ultima perioadă și asta nu doar pentru că relațiile dintre cele două superputeri care împreună dețin 90% din arsenalul nuclear au ajuns într-un punct critic.
Cei doi președinți vor avea discuții care amintesc cumva de confruntările istorice din era Războiului Rece, cele două națiuni aflându-se, din punct de vedere strategic, la răscruce, iar dacă aceste vremuri dificile nu sunt gestionate cu atenție ar putea duce la o escaladare a tensiunilor pe un nou câmp de bătălie: spațiul cibernetic.
În același timp, este primul mare test de politică externă pe care îl dă Joe Biden.
Cert este că întâlnirea nu va fi una prietenoasă, notează şi BBC. Rusia a inclus recent SUA pe lista statelor neprietene, nivelul relațiilor bilaterale ating un nou minim istoric. Acestea au cunoscut o degradare constantă după anexarea Crimeii de către Federația Rusă și sancțiunile impuse de SUA unor oficiali ruși, urmată de scandalul amestecului în alegerile americane. În prezent, notează BBC, doi foști pușcași marini americani sunt închiși în Rusia, unul dintre ei fiind condamnat la 16 ani de închisoare pentru spionaj.
În cadrul summit-ului, Biden va pune accentul asupra diplomației, atacurilor cibernetice și asupra cazului Navalnîi, relatează Euronews.
Biden ar mai viza progrese în discuțiile despre un nou acord privind controlul armelor, după ce Rusia a acceptat o prelungire cu 5 ani a actualului acord.
Președintele american intenționează să abordeze și problema atacurilor cibernetice, dar și tratamentul la care Rusia îl supune pe opozantul lui Putin, Alexei Navalnîi, condamnat și închis la începutul anului după tentativa de otrăvire de anul trecut.
În plus, întâlnirea are loc după ce președintele american Joe Biden afirma că omologul său rus este un ”ucigaș”, un om fără suflet.
Kremlinul a prezentat summitul de la Geneva ca pe o reușită în sine. ”Summit-ul este important ca simbolistică a puterii, pentru că pune Rusia în aceeași ligă cu SUA, iar Putin nu este indiferent la simbolism”, notează BBC.
Sursa foto: Hotnews