O femeie implicată în afacerile ilegale cu țigări de contrabandă a fost prinsă în flagrant de jandarmi, în Piața centrală a municipiului Dorohoi. S-a întâmplat sâmbătă, pe 12 iunie a.c., la scurt timp după ce jandarmii au declanșat o acțiune pe linia combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile.
Surprinsă în timp ce se aproviziona cu ,,marfă” dintr-o mașină parcată în zona pieței, femeia nu a mai avut scăpare. În urma controlului, jandarmii au găsit și ridicat 133 de pachete de țigări de proveniență Ucraina și Republica Moldova. Acuzată de contrabandă cu țigări, femeia s-a ales cu un dosar penal.
„Actele procedurale întocmite de jandarmi vor fi înaintate, în vederea continuării cercetărilor, către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu țigările de contrabandă găsite la controlul autovehiculului”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.